Un judecător din Drochia a fost reţinut de ofiţerii CNA fiind învinuit de corupere pasivă
12:29 | 23.03.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Un magistrat din cadrul Judecătoriei Drochia a fost reţinut de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi reprezentanţii Procuraturii Anticorupţie, după ce ieri au avut loc percheziţii la domiciliul, în automobilul şi în biroului de serviciu al suspectului, acesta fiind bănuit de corupere pasivă, transmite MOLDPRES.
Urmărirea penală pe acest caz a fost pornită de Procurorul General (PG) în luna februarie curent, în baza plîngerii depuse de o petiţionară - cetăţeancă a Republicii Moldova, stabilită cu traiul în Italia, care reclama acţiunile coruptibile ale magistratului.
Potrivit Serviciului de presă al PG, judecătorul a acordat femeii o consultaţie în ordine privată referitoare „la căile şi modul de revendicare în instanţă a dreptului de proprietate asupra bunului imobil, care constituia obiectul unui litigiu dintre aceasta şi concubinul său”.
În cadrul discuţiei, judecătorul i-a spus că o va ajuta să-şi recupereze casa şi va aranja modalitatea prin care dosarul civil să-i fie repartizat lui, urmînd ca detaliile să le discute ulterior. Tot atunci, acesta a pretins şi a primit de la femeie suma de 200 de euro pentru consultaţie.
Peste două zile, în cadrul următoarei întîlniri, magistratul i-a comunicat că „pentru suma de 6200 euro va examina cazul şi va adopta o hotărîre în favoarea declarantei. În aprilie 2014, femeia a transferat din Italia pe numele magistratului suma integrală solicitată, pe care ultimul a ridicat-o şi primit-o de la o instituţie bancară”, se spune într-un comunicat de presă al PG.
Pe 17 noiembrie 2014, în rezultatul examinării litigiului nominalizat, judecătorul a emis hotărîrea judecătorească prin care a dispus recunoaşterea după femeie a dreptului de proprietate asupra a 75,26% din valoarea imobilului, însă nu s-a expus şi asupra sechestrului care era aplicat asupra imobilului din litigiu. „Acesta a motivat că banii transmişi anterior nu au fost suficienţi pentru soluţionarea pozitivă a cazului, acesta a pretins de la femeie încă o mie de euro”, a menţionat Serviciul de presă al PG.
Bănuitul a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore şi plasat în Izolatorul CNA, Procuratura Anticorupţie continue să cerceteze cazul.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)