ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 650 de fermieri au primit plățile restante la subvenții pentru anul 2015

14:08 | 01.04.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 1 apr. /MOLDPRES/. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare /MAIA/ a anunțat astăzi că pe parcursul acestei săptămîni 655 de fermieri au primit plățile restante la subvenții pentru anul 2015. Mai rămîn spre achitare 2990 de dosare, informează MOLDPRES.

Anterior, ministrul Agriculturii Eduard Grama a declarat că datoriile la subvenții pentru anul trecut se ridică la 400-430 milioane de lei. Oficialul a mai adăugat că a fost elaborată Legea privind subvenționarea care va fi prezentată Parlamentului și speră să fie adoptată în sesiunea de primăvară-vară. ”Legea o să stabilească principiile subvenționării și astfel vor fi excluse problemele, inclusiv datoriile, generate de faptul că regulamentul de subvenționare se aproba la jumătate de an”, a menționat Eduard Grama.

În anul 2015, fondul de subvenţionare pentru agricultori a fost de 610 milioane de lei, din care 231,5 milioane de lei au reprezentat datoriile pentru anul precedent și alte 45 milioane datorii la compensații.

Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAIA mai menționează că a fost prezentat spre consultare publică proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la modul de repartizare a mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul 2016. Documentul conține măsuri noi de subvenționare, ca susținerea promovării şi dezvoltării agriculturii ecologice, precum și serviciile de consultanță și formare pentru producătorii agricoli. Totodată, tinerii fermieri și/sau femeile-fermier vor beneficia suplimentar de 15% din valoarea subvenției calculate.

Proiectul a fost adaptat la cerințele Comisiei Europene, stipulate în acordul de finanțare pentru Programul ENPARD Moldova – “Suport pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală”. 

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img16002618

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!