Alte două companii din R. Moldova vor obține finanțare din mijloacele creditului polonez
17:42 | 05.04.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Două dosare depuse pentru finanțare din resursele creditului polonez au fost aprobate de Consiliul de supraveghere al Unității de implementare a creditului de asistență acordat de Guvernul Poloniei. Ședința Consiliului a fost condusă de vicepremierul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al ME, companiile selectate sînt Gvura SRL, din raionul Căușeni, specializată pe congelarea și prelucrarea fructelor, și SRL “Regional Meat”, care a prezentat un plan investițional al unui complex de creștere a porcinelor, în raionul Rezina.
Prima companie, Gvura SRL, va investi în construcția unei uzine performante de prelucrare și congelare a fructelor, cu facilități de producție și de depozitare. Suma investițiilor necesare constituie peste 3 mln de euro, dintre care investiții proprii în valoare de peste 1,5 mln de euro (51,76%) și asistență de credit oferit de Guvernul Republicii Polone în domeniul agriculturii, în valoare de 1 mln 462 de mii de euro (48,24%).
Compania “Regional Meat” a solicitat investiții de circa 1 mln 938 de mii de euro, urmînd să investească în total peste 3 mln 565 de mii de euro, pentru renovarea fermei existente și dotarea ei cu utilaj modern.
De asemenea, membrii Consiliului au examinat Planul de activitate al Unității de implementare a creditului de asistență, acordat de Guvernul Poloniei pentru anul 2016.
Din componența Consiliului de supraveghere al Unității de implementare a creditului de asistență acordat de Guvernul Poloniei fac parte reprezentanți ai Cancelariei de Stat, ministerelor Economiei, Agriculturii şi Finanţelor.
(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)