ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ex-primarul de Chişinău Nicolae Costin a fost comemorat la 80 de ani de la naştere

12:23 | 07.04.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 7 apr. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chişinău a organizat astăzi mai multe acţiuni de comemorare, prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la naşterea primului primar democrat al Chişinăului, după 1989, Nicolae Costin (1990-1994), deputat în primul Parlament al R. Moldova, coautor al Declaraţiei de Independenţă şi al primei Constituţii a ţării noastre, informează MOLDPRES.

În dimineaţa zilei deputaţi în primul Parlament al R. Moldova, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, scriitori şi ziarişti au adus un omagiu lui Nicolae Costin la Placa memorială din Holul Primăriei municipiului Chişinău.

Tot aici a avut loc vernisajul expoziţiei foto „In memoriam Nicolae Costin”. Expoziţia cuprinde peste 30 de fotografii, prezentate în trei compartimente –„Sărbătoarea Limba noastră cea Română”, „Între el şi Dumnezeu” şi „În drum spre nemurire” – care reflectă viaţa şi activitatea promotorului renaşterii naţionale.

În alocuțiunea sa viceprimarul capitalei Nistor Grozavu a menţionat că Nicolae Costin a fost o personalitate care a readus Chişinăul în eul său natural. „Lui Nicolae Costin i se datorează, în mare măsură, reînvierea tradiţiilor legate de sărbătorile creştine, redeschiderea bisericilor din Chişinău, inclusiv a Catedralei „Naşterea Domnului”, redenumirea străzilor şi readucerea limbii române în administraţia publică locală, readucerea la locul iniţial  de amplasare a monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfînt”, a accentuat Nistor Grozavu.

În continuare elevi de la Gimnaziul „Nicolae Costin” au prezentat un recital literar-muzical în memoria fostului edil al capitalei. Apoi cei prezenţi au depus flori la Placa memorială de pe edificiul în care a locuit, precum şi la mormîntul său din Cimitirul Ortodox Central din Chişinău.

Solicitat de MOLDPRES, academicianul Mihai Cimpoi a afirmat că l-a cunoscut pe Nicolae Costin încă de pe vremea studenţiei. ”Încă de pe atunci el era orientat spre o nouă mentalitate, pe care a promovat-o în calitate de primar al Chişinăului.  Nicolae Costin a avut o atitudine foarte favorabilă culturii. Această atitudine s-a manifestat prin mai multe acţiuni: s-au deschis librării, şcoli şi grădiniţe, s-a completat cu noi busturi Aleea Clasicilor Literaturii Române, a tratat cu un deosebit respect oamenii de cultură”, a precizat academicianul Mihai Cimpoi.

Nicolae Costin s-a născut la 7 aprilie 1936, la Pecişte, Rezina. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova. A fost învăţător la Pecişte, profesor universitar la Institutul Pedagogic „A. Russo” din Bălţi şi la Universitatea de Stat din Moldova. A semnat 35 de publicaţii ştiinţifice în domeniul sociologiei. În anii 1990-1994 a fost primar de Chişinău. Este Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani, România. O stradă din Chişinău şi alta din Iaşi îi poartă numele. S-a stins din viaţă la 16 februarie 1995 la Chişinău.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img16002776

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!