ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poeta Magda Isanos a fost comemorată la Academia de Ştiinţe a Moldovei

17:19 | 19.04.2016 Categorie: Cultură

Chişinău, 19 apr. /MOLDPRES/. Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a organizat astăzi o conferinţă ştiinţifică dedicată comemorării a 100 de ani de la naşterea scriitoarei Magda Isanos, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenţie, academicianul Mihai Cimpoi a menţionat că Magda Isanos este una dintre cele mai reprezentative figuri ale liricii feminine româneşti.

„Ea face parte din generaţia lui Nicolae Costenco, formîndu-se ca poetă în mediul cultural basarabean. Exegetul Constantin Ciopraga afirma că în versurile ei sînt nişte sclipiri de mare poetă. A trăit puţin - doar 28 ani, suferind de o boală incurabilă. În această luptă a ei cu moartea a dat versuri lirice foarte profunde”,  a  specificat academicianul Mihai Cimpoi.

În cadrul evenimentului criticul literar Aliona Grati, care a scris o monografie despre creaţia Magdei Isanos, a prezentat tabloul cronologic al vieţii şi activităţii regretatei scriitoare, iar doctorul habilitat în filologie Alexandru Burlacu a vorbit despre simbolistica poeziei acesteia.

Tot aici, a fost vernisată o expoziţie de carte a scriitoarei comemorate. În context,  cercetătorul literar Mihai Papuc a precizat că în curînd la Editura „Ştiinţa” din Chişinău va apărea un volum cu opera completă a autoarei.

Magda Isanos s-a născut  la 17 aprilie 1916 la Iaşi, România. Copilăria şi adolescenţa şi-a petrecut-o la Chişinău, unde părinţii ei, Mihail Isanos şi Elisabeta Bălan  au fost medici la spitalul din Costiujeni. A absolvit Liceul eparhial de fete din Chişinău şi Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. În 1932 a debutat cu versuri în revista şcolară „Licurici”. A colaborat la „Viaţa Basarabiei”, „Pagini basarabene” la Chişinău,  „Cuget moldovenesc” la Bălţi şi „Însemnări ieşene”, „Jurnalul literar” la Iaşi. În timpul vieţii editează un singur volum de versuri – „Poezii” (1943). Volume postume - „Cîntarea munţilor” (1945) şi „Ţara luminii” (1946). Magda Isanos s-a stins din viaţă la 17 noiembrie 1944, la Bucureşti.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img16003133

img16003133

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!