Autoritatea Aeronautică Civilă va fi trecută din subordinea Guvernului în cea a MTID
17:39 | 20.04.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 20 apr. /MOLDPRES/. Autoritatea Aeronautică Civilă va fi trecută din subordinea Guvernului în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), potrivit unui proiect de modificare și completare a Legii aviației civile, aprobat astăzi de Cabinetul de miniștri, informează MOLDPRES.
Modificările respective au fost dictate de angajamentele asumate de Republica Moldova față de Uniunea Europeană în domeniul aviației civile și ”vizează creșterea treptată a gradului de apropiere și compatibilitate a legislației Republicii Moldova cu legislația UE, fapt ce constituie o condiție primară în dezvoltarea sectorului aerian”, a menționat Iurie Chirinciuc, ministru al Transportului.
Printr-un act legislativ, aprobat în 2013, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a fost trecută în subordinea Guvernului. Potrivit ministrului, „experiența ultimilor doi ani a demonstrat imposibilitatea stabilirii și desfășurării unor relații constructive dintre Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și Autoritatea Aeronautică Civilă ca entități separate, în vederea implementării conștiincioase a Acordului privind Spațiul Aerian Comun /ASAC/ și utilizarea întregii capacități a proiectului de asistență tehnică, finanțat de Comisia Europeană”.
Chișinăul urmează să transpună și să implementeze peste 70 de acte normative din domeniul aviației civile, în conformitate cu Acordul privind Spațiul Aerian Comun cu UE. În acest sens, afirmă autorii proiectului, ”cea mai judicioasă opțiune este concentrarea și nu divizarea capacităților instituționale existente în domeniul respectiv”. Existența Autorității Aeronautice Civile independent de minister ”contravine în mod vădit prevederilor Legii privind administrația publică centrală de specialitate, precum și angajamentelor asumate față de Uniunea Europeană”.
Anterior, Autoritatea Aeronautică Civilă menționa că ”a reușit să elaboreze proiecte de transpunere a 57 de regulamente/directive europene, dintre care aproximativ 30 au fost transmise în adresa MTID pentru a fi promovate spre aprobare Guvernului”. Dar, lipsa în cadrul ministerului a specialiștilor cu o pregătire suficientă în domeniul transportului aerian, ”fapt constatat și într-un raport al Proiectului de Asistență Tehnică al UE, probabil, a împiedicat promovarea de către MTID a tuturor proiectelor înaintate de AAC pentru transpunerea legislației UE”.
Proiectul de lege urmează să fi remis spre examinare Parlamentului.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)