ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Previziuni pentru ziua de marți, 26 aprilie 2016

18:01 | 25.04.2016 Categorie:

EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII

Comisiile parlamentare se vor convoca în ședințe.

Orele 09.00 - 10.00, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

***

Ministerul Economiei invită reprezentanții instituțiilor de presă la ședința Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, care va fi condusă de viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei.

Ora 13.00, Casa Guvernului, et. I, sala de ședințe (intrarea din str. Pușkin).

***

Societatea de Genealogie, Heraldică şi Arhivistică „Paul Gore”, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova şi Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei invită la al X-lea Simpozion de Heraldică, dedicat aniversării a XXV-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.

Ora 10.00, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, str. 31 August 1989, nr. 121 A.

***

Asociația Obștească „Uniunea Cernobîl din Moldova” organizează mai multe manifestări pentru a comemora 30 de ani din Ziua catastrofei de la Cernobîl.

Ora 10.00, depuneri de flori la monumentului Ștefan cel Mare și Sfînt.

Orele 10.30-12.00, marșul memoriei pînă la str. Trandafirilor.

Ora 12.00, miting.

Ora 13.30, depuneri de flori la piatra de temelie a Complexului sculptural dedicat victimelor catastrofei de la Cernobîl.

Ora 14.00, serviciu divin la biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”.

***

La AȘM va avea loc prezentarea cărții ,,Politici publice complexe: tehnici și repere", autor Igor Munteanu.

Ora 11.00, AȘM, sala mică, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 1.

***

Grupul reprezentativ al părinţilor şi al profesorilor de la Liceul Teoretic „Dante Aligheri”, invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă: „Cum gestionează Ministerul Educaţiei şi DGETS conflictul de la Liceul Teoretic „Dante Aligheri”.

Ora 11.00, Agenţia INFOTAG.

***

Centrul pentru Jurnalism Independent și Organizația Națiunilor Unite în Moldova invită la ședința Clubului de Presă cu tema: ”Evaluarea periodică universală – un exercițiu important și mai puțin cunoscut”. 

Ora 16.00, Consiliul pentru prevenirea și combaterea discriminării și asigurarea egalității, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 180, of. 600.

***

Centrul de Investigații Jurnalistice invită la un club de presă dedicat lansării Săptămînii europene a imunizărilor în Republica Moldova.

Ora 14.00, CIJ, str. Kogălniceanu, 66, et. IV.

***

Asociaţia pentru Politică Externă (APE) invită la şedinţa Clubului de Presă APE în cadrul căreia se va discuta despre propunerile Federaţiei Ruse de normalizare a activităţii formatului 5+2.

Ora 11.00, Agenţia de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, et. 4, of. 446.

***

Asociaţia Presei Independente (API) invită la masa rotundă „Asigurarea echilibrului de gen în mass-media şi mediatizarea femeilor migrante”.

Ora 11.00, Hotelul Jolly Alon, sala de conferinţe, str. Maria Cebotari, 37.

***

La Centrul expozițional ”C. Brâncuși” este prezentată, pînă pe 9 mai, expoziția personală de pictură a Eleonorei Romanescu.

***

La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei este deschisă, pînă pe 15 mai, expoziţia comemorativă a ceramistului Vlad Bolboceanu.

***

Pînă pe 29 aprilie, la același muzeu este prezentată expoziţia de artă contemporană ”Simpozionul Naţional de Artă Lepşa 2015”, România.

(Editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!