43 de poliţişti au avut de suferit în urma protestului din 24 aprilie
13:48 | 28.04.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Mai mulţi angajaţi ai forţelor de ordine au avut de suferit în urma protestului organizat pe 24 aprilie la Chișinău de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”. Anunţul a fost făcut astăzi de șeful Direcției generale urmărire penală a Inspectoratului General de Poliţie (IGP), Grigore Moga, în cadrul unei conferinţe de presă, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, este vorba despre 43 de poliţişti, dintre care „19 s-au adresat la medic în ziua protestelor, cinci încă se află la spital sub supravegherea medicilor, iar alţi angajaţi s-au adresat ulterior în spitalele din localităţile de baştină”, a declarat Grigore Moga.
Reprezentantul forţelor de ordine a menţionat că au fost produse şi pagube materiale, după ce trei automobile au fost deteriorate, iar anvelopele a două autobuze au fost tăiate, prejudiciul estimîndu-se la 30.000 de lei.
În urma altercaţiilor o persoană a fost reţinută, ulterior pe numele acesteia a fost emis un mandat de arest preventiv pe un termen de 20 de zile, fiind acuzată de aplicarea violenței asupra colaboratorilor de poliție. „Totodată, în cadrul anchetei au fost audiaţi 74 de angajaţi ai poliţiei, cu organizatorii protestului deocamdată nu s-a discutat”, a afirmat Moga.
În urma manifestaţiei au fost primite trei plîngeri din partea cetăţenilor precum că au fost abuzaţi de poliţie în timpul protestelor.
Oamenii legii continuă să investigheze cazul. Cei care vor fi găsiţi vinovaţi riscă de la patru pînă la opt ani de închisoare.
Un protest de amploare a avut loc pe 24 aprilie în capitală împotriva guvernării și a deciziei Comisiei Electorale Centrale de respingere a inițiativei de a organiza un referendum constituţional. Protestatarii au adoptat o rezoluție în care cer guvernării stabilirea de urgență a datei alegerilor anticipate, desfășurate concomitent cu alegerile prezidențiale și referendumul constituțional.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)