ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Patru tineri pictori au vernisat o expoziție la Alianţa Franceză

18:37 | 28.04.2016 Categorie: Cultură

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. La Galeria Alianţei Franceze din Moldova a avut loc astăzi vernisajul expoziţiei colective de pictură şi grafică „Primăvara”, realizată de tinerii artişti plastici Miriana Hmelniţkaia,  Anastasia Sidorenco, Andrei Şimanschi şi Adriana-Mirabela Gajos, absolvenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, promoţia 2015, relatează MOLDPRES.

Expoziţia cuprinde 27 de lucrări de pictură  şi grafică.

Solicitat de MOLDPRES, directorul adjunct al Alianţei Franceze, Adrian Cibotaru a menţionat că aceasta este a doua expoziţie inaugurată în anul curent în cadrul instituţiei.

„Expoziţia este un proiect al acestor patru tineri, care vor să se afirme în arta plastică. Ne-a plăcut faptul că toate lucrările sînt legate de o tematică unică, cea a primăverii, pe care fiecare artist a încercat să o dezvolte și să o reprezinte în propriul său mod. Această temă nu se limitează la reflectarea stării naturii, dar reprezintă, de asemenea, primăvara evocată în sentimente, în gînduri, o temă unică și în același timp diferită pentru fiecare. Este ceea ce înseamnă, de fapt, unitate prin diversitate”, a constatat Adrian Cibotaru.

La rîndul său, Veaceslav Fistican,  profesorul celor patru foşti studenţi a apreciat înalt faptul că ei încearcă să lanseze proiecte şi să se afirme ca artişti plastici.

Expoziţia va fi deschisă pînă la 30 iunie.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img16003442

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!