ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Transferurile de peste hotare către persoane fizice dau semne de relansare după declinul de la început de an

13:29 | 29.04.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 29 apr. /MOLDPRES/. Valoarea transferurilor de mijloace bănești către persoane fizice a revenit în luna martie aproape de nivelul din anul 2015, după ce în primele două luni ale acestui an au înregistrat o scădere de 13 la sută față de aceeași perioadă a anului precedent, informează MOLDPRES cu referire la date ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Persoanele fizice (rezidente şi nerezidente) au primit în luna martie prin băncile din Republica Moldova bani în sumă echivalentă cu 92 milioane de dolari SUA, cu aproape 2,2 la sută mai puțin decît în aceeași perioadă a anului precedent. Este cel mai înalt nivel din acest an, însă încă departe de sumele înregistrate în anii dinaintea crizei.

”Fluctuațiile cursului de schimb al valutelor originale față de dolarul SUA au contribuit cu 1.3 puncte procentuale la scăderea totală a transferurilor în martie 2016, în timp ce diminuarea efectivă a transferurilor (eliminîndu-se efectul cursului de schimb prin recalcularea sumelor la cursul perioadei respective a anului precedent) a constituit 0.9 la sută”, notează BNM.

Sumele sînt recalculate din valuta originală a transferului în dolari SUA la cursul oficial al BNM la data efectuării transferului. De menţionat că atît provenienţa, cît şi destinaţia acestor sume pot fi diferite. Ele includ, pe lîngă remiterile migranţilor moldoveni ce muncesc peste hotarele ţării, şi alte transferuri valutare.

Potrivit Biroului Național de Statistică, ”transferurile băneşti din afara ţării rămîn a fi o sursă semnificativă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea au reprezentat în anul trecut 17,4% din total venituri sau cu 0,2 puncte procentuale mai puţin comparativ cu anul 2014”.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază) 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!