Tehnica armatei SUA, care va participa la un exercițiu moldo-american, a sosit în R. Moldova
14:14 | 03.05.2016 Categorie: Societate
Chișinău, 3 mai /MOLDPRES/. Două coloane de tehnică americană, 29 de unități, care va participa la exercițiul „Dragon Pioneer 2016”, au intrat în dimineața zilei de astăzi pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctul de trecere Sculeni. Alte două coloane urmează să traverseze frontiera de stat pînă la finele zilei de azi, informează MOLDPRES.
Diana Grădinaru, șeful Serviciului relații publice al Ministerului Apărării, a comunicat pentru agenție că toate unitățile de tehnică militară ale armatei SUA, implicate în exercițiul „Dragon Pioneer 2016” se vor deplasa pe traseul Sculeni – Făleşti – Negreşti.
În cadrul „Dragon Pioneer 2016” vor fi utilizate 58 de unități de tehnică din dotarea armatei SUA, dintre care 11 mașini de luptă şi asigurare de luptă (geniu), 18 mașini de manevră HMMWV, 29 de mașini de transport, medicale, geniu. Armata Națională va participa cu 40 de mașini de geniu şi asigurare.
La trecerea frontierei de stat coloana de tehnică militară a fost întîmpinată de două grupuri de oameni. Unul, al Partidului Socialiștilor, protesta împotriva participării trupelor americane la exercițiul moldo-american pe teritoriul Republicii Moldova, iar altul a întîmpinat militarii SUA cu pancarte ”Bine ați venit!”.
Aplicațiile, la care vor fi antrenați 198 de militari ai Regimentului 2 Cavalerie al SUA şi 165 de militari din Batalionul Geniu, Batalionul 22 de menținere a păcii, precum şi din brigăzile 1, 2 şi 3 ale Armatei Naţionale, se vor desfășura în perioada 3 – 20 mai și au ca scop instruirea comună a subunităților de geniu şi creșterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două armate.
O parte din militarii americani, implicați la exercițiul „Dragon Pioneer 2016” au sosit în Republica Moldova pe calea aerului, prin Aeroportul Internațional Chișinău. Aplicațiile „Dragon Pioneer 2016” sînt organizate în premieră și fac parte din planul bilateral de cooperare moldo-americană în domeniul militar.
(Reporter V. Rusu, editor M. Jantovan)