ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Compozitorul Eugen Doga a organizat un concert de ziua naşterii mamei sale

17:01 | 06.05.2016 Categorie: Cultură

Chişinău, 6 mai. /MOLDPRES/. Cunoscutul compozitor Eugen Doga a organizat astăzi, în cadrul salonului muzical care-i poartă numele, un concert cu genericul „Copiii cîntă mama”, consacrat mamei sale, la 101 ani de la naştere şi la 29 - de  la trecerea ei la cele veşnice, informează MOLDPRES.

La eveniment au participat circa 40 de elevi de la Şcoala de muzică „Eugen Doga” şi de la liceele „Ion Creangă” şi „Ciprian Porumbescu” din capitală.

Solicitat de MOLDPRES, Eugen Doga a menţionat că scopul salonului muzical este de a aduna lume bună, de a interpreta muzică de calitate şi de a promova tinerele talente.

„Acest salon, unde mi-am dorit să fac nişte spectacole, l-am visat timp de peste 10 ani. Eu le zic, de fapt, şezători, la care vreau să adun oameni care fac parte din familia mea spirituală. Concertul de astăzi l-am dedicat mamei mele, pentru că mama este cea mai scumpă fiinţă din lume. Am inclus în program mai multe piese de-ale mele, pe versurile lui Mihai Eminescu şi Veronicăi Micle, în care este glorificată dragostea faţă de mamă şi de tot ce este veşnic şi frumos”, a specificat compozitorul.

În debutul manifestării, corul de copii de la Liceul „Ion Creangă” a interpretat cîntecul pascal „Hristos a înviat”. Apoi, Anghelina Martîniuc de la Şcoala de muzică „Eugen Doga” a interpretat la flaut piesa „Preludiu” de distinsul compozitor, dedicată mamei sale, iar tînăra pianistă Silvia Isac de la aceeaşi instituţie – valsul din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară”.

Prezent la manifestare, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chrtoacă, a afirmat că reputatul compozitor Eugen Doga este un diamant al neamului nostru. „Este un om deosebit şi de un talent infinit, cel mai mare compozitor din întreg spaţiul românesc. Să ne bucurăm că sîntem contemporani cu el şi că avem marele noroc să-l cunoaştem şi să-i ascultăm muzica”, a  accentuat Dorin Chirtoacă.

În cadrul evenimentului a avut loc inaugurarea unei expoziţii de pictură a artiştilor plastici Gheorghe Lisiţa şi Veronica Eftodii.

Salonul muzical „Eugen Doga” a fost deschis la începutul lui ianuarie 2014. Prima şezătoare a fost consacrată marelui poet Mihai Eminescu.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

img16003625

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!