ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un Centru stomatologic a fost deschis în raionul Ştefan Vodă

13:03 | 07.05.2016 Categorie: Regiuni

Chişinău, 7 mai /MOLDPRES/.  Un Centru stomatologic a fost deschis ieri în satul Carahasani, raionul  Ştefan Vodă, cu susţinerea Asociaţiei obşteşti „Concordia. Proiecte sociale”, Agenţiei austriece de Dezvoltare şi autorităţilor locale, comunică MOLDPRES.

Centrul a fost dotat cu echipament nou, inclusiv un aparat radiografic de ultimă generaţie. Cabinetul stomatologic va deservi gratis 60 de beneficiari ai Centrului social „Concordia” din Carahasani, precum şi pe cei ai structurilor similare din localităţile Antoneşti şi Tudora. Restul locuitorilor se vor putea trata contra plată.

Cornelia Burtscher, reprezentantul organizaţiei Concordia Moldova, a menţionat la ceremonia de  inaugurare că deschiderea acestui  Centru nu ar fi fost posibilă fără sprijinul administraţiei locale, comunităţii, precum şi al unui medic din Austria.  „Este o realizare faptul că pentru sătenii din partea  locului serviciile medicale stomatologice nu vor mai fi un lux sau cel puţin nu va fi nevoie să se deplaseze în centrul raional sau în capitală pentru un tratament”, a  relevat   Cornelia Burtscher.

Prezent la  eveniment, preşedintele raionului Ştefan Vodă, Nicolae Molozea, a subliniat importanţa proiectelor sociale care sînt implementate anume în localităţile rurale. „Conducerea raionului va sprijini întotdeauna programele ce dezvoltă comunităţile săteşti şi care ajută în primul rînd persoanele defavorizate”, a precizat Nicolae Molozea.

Concordia Moldova a fost fondată în anul 2004 şi este în prezent cea mai mare organizaţie neguvernamentală cu servicii sociale pe întreg teritoriul ţării. Structura întreţine zeci de centre sociale pentru bătrîni, familii aflate în criză, copii orfani ş.a. Cea mai mare parte din donații sînt finanțate din Austria, Liechtenstein, Elveția și Germania. Pentru amenajarea cabinetului stomatologic din Carahasani s-au cheltuit aproape  14 mii de euro, iar multe donaţii au fost sub formă de utilaj.

(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)

img16003640

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!