ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Nicolae Timofti a participat la inaugurarea Orășelului European – 2016

16:24 | 14.05.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 mai. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi la inaugurarea Orășelului European – 2016, comunică agenția MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Ceremonia s-a desfășurat în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfînt” din Chișinău și a fost organizată de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, în contextul sărbătoririi Zilei Europei.

În discursul susținut în cadrul evenimentului, șeful statului a vorbit despre respectul Republicii Moldova pentru contribuția substanțială adusă de Uniunea Europeană în țara noastră, subliniind, totodată, conjunctura internațională complicată pe care o traversăm.

Vă prezentăm în continuare textul discursului:

”Excelențele Voastre Doamnelor și Domnilor

Ambasadori și Reprezentanți ai Misiunilor Diplomatice,

Stimați Invitați,

Dragi Cetățeni,

Doamnelor și Domnilor, 

Mă bucur să fim astăzi împreună, într-o atmosferă de sărbătoare, plină de încredere, pentru a continua desfășurarea acțiunilor de suflet dedicate  Zilei Europei. A unei Europe pașnice și unite, a cărei piatră de temelie a pus-o acum 66 de ani ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman.

După consecințele celui mai dureros eveniment din istorie – cel de-al Doilea Război Mondial – națiunile Europei au făcut eforturi creatoare pentru a-și revigora industriile și economiile naționale, pentru a ridica standardele de viață, pentru a menține pacea mondială, evitînd al treilea  război mondial.

„Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rînd o solidaritate de facto”, se spunea în Declarația Schuman. Europa unită a devenit, astăzi, o fortăreață a democrației, a valorilor libertății, transparenței, diversității și incluziunii – valori  care exprimă, de fapt, esența Uniunii Europene.

Provocările, însă, nu au ocolit nici Europa secolului XXI. Astfel, bătrînul continent se confruntă în prezent cu una dintre cele mai mari crize a fluxului de migranți, dar și cu securitatea fragilă din vecinătatea estică. Sînt ferm convins că, grație solidarității, unității guvernelor și națiunilor europene, vor fi găsite soluțiile relevante pentru a depăși această conjunctură.

Am fost alături și am trăit aceleași emoții de profundă compasiune și solidaritate pentru cei care au avut de pătimit în urma sîngeroaselor atentate din Madrid, Londra, Bruxelles și Paris. Am împărtășit durerea comună așa cum se întîmplă într-o familie  unită, prietenoasă.

În acest context, afirm, cu firească mîndrie, că Republica Moldova face parte din statele cu vocație și aspirații europene, pentru care extinderea Uniunii Europene a devenit o prioritate strategică națională.

Ziua de 2 iulie 2014, cînd Parlamentul moldovean a ratificat Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, a rămas una de referință în istoria statului nostru. La 8 iulie 2014, am promulgat Legea privind ratificarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. În prezent, Acordul de Asociere a fost ratificat de toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Libera circulație pentru cetățenii moldoveni, începînd cu 28 aprilie 2014, a adăugat încă o victorie pe agenda noastră europeană și reprezintă un mesaj politic încurajator din partea partenerilor europeni. Pînă la ora actuală, peste 800 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova au călătorit în hotarele spațiului european liber, fără interdicții și restricții. Libertatea de circulație, ca și libertatea de exprimare, întruchipează două valori fundamentale ale numeroasei familii europene, din care ne dorim să facem parte plenar.

Drumul European este unul ireversibil pentru noi. Avem nevoie de politici și politicieni, care să asigure implementarea, în timp, a prevederilor Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, avem nevoie de politicieni cu voință politică pentru a stîrpi flagelul corupției din instituțiile statului și din  viața noastră cotidiană.

Mizăm și în continuare pe sprijinul partenerilor de dezvoltare în avansarea pe calea reformelor europene. Doar așa vom putea asigura bunăstarea poporului nostru. Avem nevoie să recuperăm încrederea cetățenilor în instituțiile statului, să asigurăm independența acestora față de factorul politic. Lipsa de încredere între popor și conducătorii săi este cea mai mare amenințare la adresa progresului și democratizării societății. Trebuie să facem față, împreună, acestei crize de imagine de țară.

Avansarea pe agenda bilaterală Uniunea Europeană – Republica Moldova însumează mai mute obiective naționale, dintre care edificarea statului de drept, o economie de piață, conectarea la rețelele energetice europene. Țin să remarc faptul că, grație suportului financiar acordat de Uniunea Europeană, de Guvernul României, a fost construit gazoductul Iași-Ungheni, care urmează a fi extins spre Chișinău, apoi pe tot teritoriul țării. Diversificarea pieței energetice presupune consolidarea independenței și eliminarea vulnerabilităților statului nostru la factorul geopolitic.

Dragi Concetățeni,

Europa înseamnă democrație construită pe pilonii unei culturi politice participative. În acest sens, ne propunem deșteptarea conștiinței civice, ridicarea nivelului de cultură politică. La 30 octombrie, urmează să alegem prin vot direct și universal Președintele Republicii. Cultura participativă, în spiritul tradițiilor europene, înseamnă însă acordarea unui vot conștient, rațional, bine gîndit, nu unul cumpărat cu „pomeni electorale”. De noi depinde dacă vom merge spre un viitor european sau vom alege amurgul conservării flagelului corupției și instituțiilor de stat controlate de factorul politic. Pentru a face schimbarea pînă la capăt, e de datoria noastră să edificăm un stat de drept autentic, bazat pe principii și valori europene, în care să domine dictatura legii în interesul cetățenilor, nu a unor partide politice sau grupuri de interese.

Moldova își merită prezența în marea familie europeană. În acest sens, e nevoie de o conjugare a tuturor forțelor politice progresive, de o solidaritate a cetățenilor în numele unui viitor prosper și predictibil al copiilor noștri. Uniunea Europeană este numitorul nostru comun. Iar eu aș vrea să fiu ultimul Președinte al Republicii Moldova de pînă la obținerea statutului de membru candidat al Uniunii Europene.

La Mulți Ani, Europa!

La Mulți Ani, Republica Moldova, în calea ireversibilă spre Uniunea Europeană!”.

(Editor L. Alcază)

img16003824

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!