Agenția Achiziții Publice are un nou director general
17:04 | 16.05.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 16 mai /MOLDPRES/. Ministrul Finanțelor Octavian Armașu a semnat astăzi ordinul de numire a lui Ruslan Malai în funcția de director al Agenției Achiziții Publice, informează MOLDPRES.
Ruslan Malai este magistru în economie și drept, are o experiență vastă în domeniul achizițiilor. A activat anterior în cadrul Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură Biroul regional pentru Europa și Asia Centrală, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Ministerul Educației al Republicii Moldova.
Pe parcursul ultimilor patru ani a participat la cursuri de perfecționare și specializare în domeniul achizițiilor în cadrul Băncii Mondiale, Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. În anul 2015 a obținut titlu de magistru în drept în domeniul politicilor privind achizițiile publice.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)