Peste o sută de tineri alolingvi vor studia gratuit limba de stat
11:51 | 17.05.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 17 mai /MOLDPRES/. Peste o sută de tineri reprezentanți ai minorităților etnice din regiunile de nord, sud și centru ale țării vor studia limba română gratuit, în cadrul unei noi etape a programului „Învățăm româna la distanță”, care a fost lansată astăzi, informează MOLDPRES.
Proiectul are drept scop asigurarea egalității de șanse privind integrarea socială și profesională a tinerilor, prin prisma instruirii lingvistice la distanță, precum și inovarea procesului educațional.
Viceministrul Tineretului și Sportului, Pavel Ianeț, prezent la eveniment, a declarat că astfel de inițiative sînt binevenite pentru tinerii care nu cunosc limba română, însă doresc să o învețe. ”Este o oportunitate unică și benefică pentru aceste persoane și consider că astfel de proiecte ar trebuii să capete statut național, iar autoritățile să se implice cît mai activ în promovarea cunoașterii limbii de stat și a reîntoarcerii conaționalilor noștri acasă”, a afirmat Ianeț.
Directorul Asociaţiei Naţionale a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM), Lucia Cucu, a menționat că acest program va fi extins și pentru emigranții care vin în R. Moldova, pentru a le oferi șansa de a se integra mai ușor în societate.
„Este nevoie să găsim surse care ar dori să finanțeze acest proiect, pentru a fi ulterior dezvoltat și pentru a fi unul durabil. Datorită acestui proiect tinerii, adulții și copiii vor avea posibilitatea de a se integra mult mai ușor în viața socioprofesională și educațională de la noi din țară”, a spus Cucu.
Programul va include circa 120 de ore de instruire, în funcție de nivelurile de studii, iar la absolvirea cursului tinerii vor susține un test în scris. Aceștia vor primi certificate de absolvire aprobate de Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), recunoscute pe piața muncii din R. Moldova.
Programul „Învățăm româna la distanță” face parte din proiectul „Româna la distanță – oportunitate de integrare socioprofesională pentru tinerii din R. Moldova”, lansat în anul 2012 și implementat cu suportul financiar al MTS.
(Reporter P. Beregoi, editor M. Jantovan)