Agenda zilei de miercuri, 18 mai 2016
09:16 | 18.05.2016 Categorie:
1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Comitetul Parlamentar de Asociere UE - Republica Moldova se va reuni în ședință.
Ora 09.00, sala de ședințe plenare, Parlamentul R. Moldova.
***
Comisiile parlamentare se vor convoca în ședințe.
Ora 10.00, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
***
Copreședinții Comitetului Parlamentar de Asociere UE - Republica Moldova, deputatul Mihai Ghimpu și europarlamentarul Andi Cristea vor susține o conferință de presă.
Ora 15.00, sala de conferințe de presă, Parlamentul R. Moldova.
***
Va avea loc seminarul ”Controlul parlamentar al procesului de integrare europeană în Republica Moldova”, cu participarea deputaților, europarlamentarilor și a partenerilor de dezvoltare.
Ora 15.30, sala de conferințe, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
***
Prim-ministrul Pavel Filip va prezida şedinţa Cabinetului de miniştri.
Ora 17.00, Casa Guvernului, sala de şedinţe et. VI, str. Puşkin.
***
Curtea Constituțională va examina dacă corespunde sau nu Constituției limitarea dreptului de acces la informație privind corespondența Agentului Guvernamental cu Curtea Europeană și privind dosarele pe care Agentul le are în procedură.
Ora 10.00, str. A. Lăpușneanu, 28.
***
Agenția pentru Eficiență Energetică invită jurnaliştii la un briefing de presă la care vor fi prezentate rezultatele Programului de subvenţionare a costului cazanelor pe biomasă pentru gospodării casnice, microîntreprinderi şi întreprinderi mici.
Ora 10:00, sediul agenţiei, sala de conferinţe, str. Alecu Russo 1, bloc 1A, et. 10.
***
Oficiul Național al Viei și Vinului invită reprezentanţii mass-media la Avanpremiera Vernisajului Vinului, ediția Cuvee Jubiliară.
Ora 16:00, restaurantul Capitoles Park, str. Melestiu 13A.
***
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) invită la ceremonia de semnare a Acordului de Parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM). Evenimentul va fi urmat de un briefing de presă, susținut de conducătorii celor două structuri.
Ora 11.00, sala de ședințe a ODIMM, str. Serghei Lazo, 48, et. 3.
***
Reprezentanții mass-media sînt invitați să participe la seminarul cu tematica „Sisteme moderne de zidărie”, organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în comun cu companii de construcție din R. Moldova și România.
Ora 10.00, str. Zimbrului 10.
***
Agenția ONU pentru refugiați (UNHCR) și Centrul de Investigații Jurnalistice invită la un club de presă la tema ”Demontarea stereotipurilor cu privire la refugiați”.
Ora 14.00, Sala de conferințe a hotelului „Jolly Alon”, str. Maria Cebotari 37.
***
Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, în parteneriat cu Fundația „Inima Mare” și Inspectoratul Național de Patrulare, va organiza acțiunea de caritate cu genericul „O poveste în dar”, ediția a II-a.
Ora 10.00, Palatul Feroviarilor.
***
Universitatea Tehnică din Moldova şi Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice din Republica Moldova, cu suportul Autorităţii Suedeze de Securitate Radiologică organizează Atelierul de lucru „Neproliferarea nucleară, securitatea nucleară şi combaterea traficului ilicit al materialelor nucleare şi radioactive: aspecte internaţionale, regionale şi naţionale”.
Ora 9.00, blocul de studii nr. 3, str. Studenților 9/7, aula 3-414.
***
Alteța Sa Regală Principesa Maria va efectua o vizită la Primăria orașului Ialoveni.
Ora 11.30, orașul Ialoveni, str. Alexandru cel Bun, 45.
***
Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă cu tema „Festivalul internațional Zilele muzicii noi. Ediția jubiliară - 25 de ani”.
Ora 12.00, Agenţia INFOTAG.
***
Mass-media este invitată la conferința de presă dedicată evenimentului OLYMPIC FEST 2016.
Ora 11.00, sediul Comitetului Național Olimpic și Sportiv, str. A. Pușkin, 11, Sala de conferințe.
***
De Ziua Internațională a Muzeelor, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei va avea loc vernisajul expoziţiei personale a artistului Otgonbayar Ershuu.
Ora 14.00.
2. OASPEȚI ȘI DELEGAȚII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
O delegație a Parlamentului European din cadrul Comitetului Parlamentar de Asociere UE-R. Moldova, condusă de europarlamentarul Andi Cristea, efectuează o vizită la Chișinău în perioada 17-19 mai, pentru a discuta cu omologii moldoveni situația politică din Republica Moldova, relațiile acesteia cu UE, precum și stadiul implementării reformelor din sistemul judiciar, de drept și electoral.
3. MISIUNI MOLDOVENEȘTI ÎN STRĂINĂTATE
Vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, va întreprinde o vizită de lucru la Sofia, Bulgaria, în vederea participării la cea de-a 126-a Sesiune a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.
(Editor L. Alcază)