BERD și-a reconfirmat intenția de a participa la proiectele investiționale din R. Moldova
14:29 | 20.05.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) este interesată să participe la implementarea proiectelor investiționale în diferite domenii social-economice din țară, în special, în sectorul energetic, bancar, infrastructură. Despre acest lucru a informat noul șef al reprezentanței BERD la Chișinău, Dimitri Gvindadze, în cadrul întrevederii de astăzi cu viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al ME, oficialul BERD a menționat că instituția pe care o reprezintă este deschisă să susțină financiar autoritățile Republicii Moldova, alături de alți parteneri, în implementarea proiectelor de construcție a gazoductului Ungheni – Chișinău și a liniei de interconexiune Isaccea-Vulcănești–Chișinău, care, într-un final, vor permite conectarea țării noastre, prin intermediul României, la sistemul energetic comunitar.
Vicepremierul Octavian Calmîc a salutat deschiderea BERD privind extinderea relațiilor bilaterale de cooperare și a apreciat eforturile Băncii în implementarea unor proiecte importante pentru Republica Moldova, inclusiv cele legate de reformarea și modernizarea întreprinderilor Termoelectrica și SA “CET-Nord”.
Cu referire la problema realizării proiectelor de interconexiune energetică, Octavian Calmîc a subliniat că autoritățile Republicii Moldova intenționează să formeze un Grup de donatori interesați să participe la finanțarea acestor două proiecte. Ministrul a precizat că în cadrul discuțiilor purtate, deja și-au arătat disponibilitatea de a face parte din acest Grup Banca Europeană de Investiții, Comisia Europeană, Banca Mondială, etc.
De asemenea, Octavian Calmîc și Dimitri Gvindadze au făcut un schimb de opinii privind realizarea în diferite localități ale Republicii Moldova a proiectelor de eficiență energetică și infrastructură, BERD fiind dispus să ofere în acest scop pînă la 22 milioane de euro. În context, ministrul Economiei a înaintat Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare propunerea de a examina posibilitatea participării la realizarea unui proiect social, care constă în construcția unui pavilion multifuncțional cu infrastructură modernă și parcare multietajată de peste o mie de locuri la Complexul MOLDEXPO.
De la începutul activității sale în Republica Moldova, din 2005, BERD a finanțat 110 proiecte, fiind investite în economia ţării noastre peste un miliard de euro. Portofoliul actual al BERD constituie 447 de milioane euro, alocate pentru infrastructură (74%), instituțiile financiare (11%), industrie, comerț și agrobusiness (10%), sectorul energetic (5%).
(Reporter A. Mardare, editor L. Alcază)