ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt au fost inițiate lucrări de reparație

09:25 | 21.05.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 21 mai /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chişinău a anunțat despre demararea lucrărilor de reparație a bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfînt, pe perimetrul cuprins între străzile Ismail şi Armenească, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Primăriei Chișinău, lucrările vor fi efectuate în perioada 20-30 mai, fiind organizate în trei etape.

„Etapa I - perimetrul cuprins între străzile Ismail - Tighina, (cu sistarea transportului din data de 20 mai-pînă pe 23 mai),  etapa II - segmentul cuprins între străzile Tighina - Bulgară (cu sistarea transportului din data de 23 mai - pînă pe 27 mai, pe timp de noapte, între orele 23.00 - 05.00) și etapa III - perimetrul cuprins între străzile Bulgară - Armenească, (cu sistarea transportului din data de 27 mai - pînă pe 30 mai)”, a comunicat sursa citată.

În perioada efectuării lucrărilor, circulaţia transportului public va fi redirecționată pe străzile adiacente.

Conducătorii auto care traversează zona sînt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!