Pavel Filip încurajează investițiile în industria zahărului din Moldova
17:59 | 25.05.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu reprezentanții companiei Sudzucker, Thomas Kirchberg și Alexander Koss, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Şeful Executivului a apreciat rolul investitorului în dezvoltarea industriei zahărului din țara noastră şi a vorbit despre paşii întreprinşi de Guvern pentru îmbunătățirea mediului de afaceri prin pîrghii directe, precum simplificarea cadrului de reglementare, reforma instituțiilor de control, asigurarea stabilității și predictibilității legislației naționale.
”Noi nu doar ascultăm solicitările antreprenorilor, dar și le implementăm. Înțelegem că stabilitatea politică și cea a cadrului legal are un impact direct asupra mediului de afaceri. De aceea, ne-am propus ca, începînd cu anul viitor, să elaborăm politica bugetar-fiscală pentru trei ani înainte. Astfel, investitorii vor avea mai multă predictibilitate la planificarea afacerilor”, a spus Pavel Filip.
La rîndul său, Thomas Kirchberg a apreciat efortul Guvernului în ceea ce privește ameliorarea cadrului de derulare a afacerilor. În opinia sa, una din condițiile pentru asigurarea dezvoltării businessului este stabilitatea politică, existenţa unor reguli de business clare și previzibile pe termen lung.
Un subiect important al discuției a vizat oportunitățile de dezvoltare a sistemelor de irigare în agricultură. Premierul a optat pentru crearea acestor sisteme, care să protejeze recolta sfeclei de zahăr în condițiile de secetă, asigurînd întregul proces de producere a zahărului, de la recoltare, procesare pînă la ambalare. Totodată, Pavel Filip a subliniat că în efortul Guvernului de implementare a reformelor în domeniul mediului de afaceri, principalii parteneri sînt antreprenorii și împreună cu aceștia vor fi identificate cele mai bune soluții.
(Editor L. Alcază)