Sectorul gazelor naturale va fi reglementat de o lege nouă
13:32 | 27.05.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 27 mai. /MOLDPRES/. Legea cu privire la gazele naturale a fost adoptată astăzi de Parlament, în a doua lectură, informează MOLDPRES.
Documentul vine să transpună în legislaţia naţională principiile comunitare stipulate în Pachetul Energetic III. În prezent, operatorii de pe piaţa gazelor naturale îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Legea cu privire la gazele naturale din anul 2009, care este conformă principiilor și regulilor stabilite de Pachetul Energetic II.
Noul proiect defineşte modalităţile de organizare și funcţionare a sectorului gazelor naturale, de acces pe piaţă, criteriile/procedurile aplicabile pentru acordarea licenţelor pentru activităţile de transport, de distribuţie, de furnizare și de stocare a gazelor naturale, precum și pentru exploatarea sistemelor de distribuţie închise.
Potrivit documentului, „consumatorii finali vor putea beneficia de dreptul de a li se furniza gaze naturale de un furnizor la alegere, la preţuri negociate şi rezonabile, în condiţii de calitate şi de eficiență şi cu respectarea principiului securităţii în aprovizionarea cu gazelor naturale”.
De asemenea, în proiectul legii cu privire la gazele naturale sînt extinse competenţele Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, inclusiv prin acordarea acesteia a funcţiei de a aplica sancţiuni financiare pentru încălcarea obligaţiilor stabilite în sarcina întreprinderilor de gaze naturale. Cadrul legal în vigoare nu permite sancționarea extrajudiciară a titularilor de licență, fapt ce pune în imposibilitate autoritatea de reglementare să își realizeze eficient misiunea sa de asigurare a respectării cadrului legal de către subiecții participanți la piața gazelor naturale, precum și de combatere a încălcării prevederilor stabilite prin lege, în condițiile în care ANRE nu dispune de instrumente legale eficiente în acest sens.
Legea va intra in vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al R. Moldova.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)