ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Astăzi este Ziua Națională a Italiei

12:20 | 02.06.2016 Categorie: Politică

Chişinău, 2 iun. /MOLDPRES/. Republica Italiană, stat unitar, aflat în Europa de Sud,  își sărbătorește astăzi cea de-a 70-a aniversare, informează MOLDPRES.

Republica Italiană a fost proclamată la 2 iunie 1946. Cu 61 de milioane de locuitori, este a cincea cea mai populată țară a Europei. Este o țară foarte dezvoltată și are a treia cea mai mare economie din zona Euro și a opta din lume după PIB nominal. Ea acoperă o arie de 301.338 km² și are o climă temperată, datorită formei părții sale continentale.

Italia joacă un rol de frunte în afacerile militare, culturale și diplomatice mondiale și este astfel considerată a fi o putere regională majoră. Este unul dintre membrii fondatori și unul dintre membrii de frunte ai  Uniunii Europene, fiind membră și a mai multor instituții internaționale, între care ONU, NATO, OCDE, OMC ș.a.

Țara se află la punctul de întîlnire între Placa Eurasiatică și Placa Africană, ceea ce conduce la o activitate seismică și vulcanică susținută. În Italia sînt 14 vulcani, dintre care patru sînt activi:  Etna, Strombolia, Vulcano și Vezuviu. Vezuviul este singurul vulcan activ din Europa continentală și este celebru pentru erupția sa care a distrus orașele  Pompei și Herculanum. 

Deși țara cuprinde Peninsula Italică și o mare parte din bazinul Alpin sudic, o parte din teritoriul Italiei se extinde dincolo de acest bazin și unele insule sînt aflate în afara platoului continental eurasiatic.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Italiană au fost stabilite la 21 februarie 1992.

Schimburile comerciale ale Republicii Moldova cu Italia s-au cifrat în primele 9 luni ale anului 2015 la 352,8 mil. dolari SUA, diminuîndu-se cu 94,2 mil. dolari SUA, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent (446,9 mil. dolari SUA).

Importurile efectuate din Italia de către agenţii economici din Republica Moldova au însumat în primele 9 luni ale anului 2015  202,8 mil. dolari SUA, înregistrînd o reducere cu 22,7% în raport cu perioada analogică a anului 2014, iar exportul moldovenesc în Italia a consemnat în perioada indicată o valoare de 150 mil. dolari SUA, înregistrînd, de asemenea, o diminuare cu 18,8% , comparativ cu perioada analogică a anului 2014.

Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat, la situaţia de la 01.10.2015, în R. Moldova, funcţionau 1228 întreprinderi cu capital italian. Investiţiile în capitalul social au însumat 1724 mln. lei sau 14% din capitalul social total investit din străinătate, Italia clasîndu-se pe locul 2 în topul ţărilor care au investit în capitalul social al Republicii Moldova.

Cele mai mari întreprinderi cu participarea capitalului italian sînt: Banca comercială "Eximbank-Gruppo Veneto Banca", S.R.L. ÎM "Fashion Group", S.R.L. ÎM "Calmo International", S.A. ÎM "Piele", S.A. ÎCS "Steaua-Reds", S.R.L. ÎM "Immobildream", S.R.L. ÎCS "Marthatex", S.R.L. ÎCS "Thinkita Plast", S.R.L. ÎM "Molven Grup", S.R.L. ÎCS "GFS Commerce", S.R.L. ÎM "Sistemi Immobiliari Moldo-Italiani", S.R.L. ÎCS "Locos International", S.R.L. ÎCS "Studio Line", S.R.L. ÎM "Il Ponte-3T", S.R.L. ÎCS "CSM Uniform" ș.a.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!