ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Asociaţiile de băştinaşi din ţară au iniţiat mai multe proiecte de dezvoltare locală

14:29 | 08.06.2016 Categorie: Regiuni

Chişinău, 8 iun. /MOLDPRES/. Asociaţiile de băştinaşi create pe parcursul lunii mai în 25 de localităţi ai R. Moldova, graţie proiectului Guvernului „Migraţie şi dezvoltare locală”, au înregistrat primele rezultate. Cele mai active formaţiuni ale migranţilor sînt în raioanele Ungheni, Străşeni, Teleneşti și Cahul, comunică MOLDPRES.

Potrivit mai multor rapoarte ale administraţiilor locale şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care implementează proiectul, datorită implicării Asociaţiilor băştinaşilor, mai multe primării au desfăşurat campanii caritabile prilejuite de sărbătorile pascale, Ziua internaţională a ocrotirii copilului ș.a.

Printre acţiunile relevante se numără peste 30 de burse de merit oferite de asociaţiile băştinaşilor din satul Vorniceni, raionul Teleneşti, precum şi din satele Crihana Veche şi Slobozia Mare, raionul Cahul. De burse au beneficiat elevii locali care au înregistrat succese remarcabile pe parcursul anului de învăţămînt.

Bursele variază între 200 şi 1500 de lei și vor fi acordate în continuare trimestrial şi anual. În alte localităţi asociaţiile băştinaşilor au premiat şi cei mai buni profesori.

„Acestea şi alte iniţiative locale au fost implementate de primăriile din ţară în comun cu băştinaşii care au venit cu o nouă abordare în dezvoltarea satelor şi oraşelor prin implicarea şi mobilizarea persoanelor plecate de acasă”, a menţionat Olesea Cazacu, manager de proiect PNUD.

”Aceste proiecte sînt doar începutul. În viitorul apropiat ne propunem să realizăm inițiative concrete și frumoase pentru localităţile de unde am plecat cîndva. Cu suportul administrației locale și a echipei Proiectului “Migrație şi dezvoltare locală” sîntem siguri că vom reuși să renaștem satele şi oraşele în care am crescut”, a afirmat Mihai Roșcovan, un băștinaș originar din Telenești.

Proiectul „Migraţie şi dezvoltare locală” iniţiat de Guvernul R. Moldova este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare cu finanţarea Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img16004569

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!