Nouă elevi au fost eliminați de la examenul de bacalaureat la limba străină
16:45 | 10.06.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 10 iun. /MOLDPRES/. Nouă elevi au fost eliminați de la examenul de bacalaureat, la limba străină, pentru tentativă de fraudare. Anunțul a fost făcut astăzi de Ministerul Educației, în cadrul unui briefing de presă, relatează MOLDPRES.
Potrivit reprezentantului Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, în timpul examenului de astăzi testul a fost fotografiat și plasat pe o rețea de socializare. „Ministerul Educației a identificat deja centrul de bacalaureat unde a avut loc acest incident. Este vorba de Liceul Teoretic A. Pușkin din raionul Ungheni, iar vinovat de acest lucru se face asistentul, care monitoriza examenul. De asemenea, în acest centru au fost depistați doi elevi cu telefoane mobile, care posibil au făcut pozele. În prezent, organele de drept investighează toate circumstanțele acestui caz”.
Conform Codului Contravenționale, vinovații riscă amendă în mărime de la 50 la 150 unități contravenționale (1000-3000 de lei), pentru persoane fizice și de la 250 la 400 unități contravenționale (5000-8000 de lei), pentru persoanele fizice.
La această probă au fost admiși 18.171 de candidați, dintre care 10.630 la limba engleză, 7.127 la limba franceză, 238 la limba germană, 84 la limba spaniolă, 52 de candidați la limba italiană și 40 la limba turcă.
”Din numărul total de candidați, peste 460 de elevi au primit nota „10” din oficiu, deoarece dețin certificate cu recunoaștere internațională sau pentru că au obținut locuri premiante la olimpiadele republicane de profil. Numărul elevilor s-a dublat față de sesiunea din anul 2015”, se menționează într-un comunicat al instituției.
Următorul examen va avea loc pe 14 iunie. Candidații de la profilul real vor susține proba la matematică, cei de la profilul umanist - la istoria românilor și universală, iar elevii de la instituțiile de învățămînt cu profil arte sau sport - la disciplinele respective.
Examenele de bacalaureat se desfășoară în perioada 3-21 iunie în 102 centre. La sesiunea curentă sînt admiși 21.524 candidați, dintre care 16.282 (75,65%) sînt absolvenți ai claselor a XII-a, iar 5.242 (24,35%) restanțieri din sesiunile anterioare.
Lucrările vor fi verificate în perioada 4-26 iunie, iar rezultatele vor fi afişate în centrele de BAC pe 27 iunie. Candidații care nu vor fi de acord cu nota obținută vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a depune contestațiile (în zilele de 27 și 28 iunie). Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la data de 6 iulie.
(Reporter P. Beregoi, editor L. Alcază)