ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Traficul rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt din capitală va fi suspendat pînă la 13 iunie

17:09 | 10.06.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 10 iun. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chişinău a anunţat că începînd de astăzi (ora 23.00) pînă la 13 iunie (ora 5.00), traficul rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, în perimetrul străzilor Vasile Alecsandri - Mihai Eminescu va fi suspendat, în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere, relatează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Primăriei, în aceste condiții circulaţia transportului public va fi organizată după cum urmează:

Troleibuze

Traseul rutei nr. 28 se scurtează din or. Durleşti pînă la str. Mihai Viteazul;

Ruta nr. 2 - de pe str. Gheorghe Asachi pe străzile Pan Halippa, Ismail, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, Ciuflea şi în continuare pe traseul stabilit.

În direcţia sectorului Botanica:

Ruta nr. 4 - de pe str. A. Şciusev pe străzile Bucureşti, Viaduct, bd. Dacia şi în continuare pe traseul stabilit;

Rutele nr. 8 şi nr. 22 - de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe străzile A. Şciusev, Bucureşti, Viaduct, bd. Dacia şi în continuare pe traseele stabilite.

În direcţia sectorului Buiucani:

Ruta nr. 4 - de pe bd. Constantin Negruzzi pe străzile Ciuflea, Bucureşti, A. Şciusev şi în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 8 - de pe bd. Constantin Negruzzi pe străzile Ciuflea, Bucureşti, A. Şciusev, Mihai Viteazul, Columna, H. Coandă, Piaţa „Dimitrie Cantemir” şi în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 22 - de pe Viaduct pe străzile Bucureşti, A. Şciusev, Mihai Viteazul, Columna, H. Coandă, Piaţa „Dimitrie Cantemir” şi în continuare pe traseul stabilit.

Autobuze

Ruta nr. 3: tur - de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe str. Vasile Alecsandri, str. Bucureşti, str. Mihai Eminescu, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt şi în continuare pe traseul stabilit, iar retur - de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. Bucureşti, str. Armenească, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt şi în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 5: tur - de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe str. Vasile Alecsandri, str. Bucureşti, str. A. Puşkin şi în continuare pe traseul stabilit, iar retur - de pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni pe str. Bucureşti, bd. Dacia (Viaduct) şi în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 11: tur - de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe str. Vasile Alecsandri, str. Bucureşti, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni şi în continuare pe traseul stabilit.

Rutele nr. 17 şi nr. 46: tur - de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe str. Vasile Alecsandri, str. Bucureşti, str. Mihai Eminescu, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt şi în continuare pe traseul stabilit, iar retur - de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. Bucureşti, str. Armenească, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt şi în continuare pe traseul stabilit.

Conducătorii auto care traversează zona respectivă sînt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră temporară, pentru a evita blocajele de trafic. 

(Reporter P. Beregoi, editor L. Alcază)

img16004658

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!