ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Barometrul de Afaceri revine în zona ușor pozitivă, după ce în trimestrul anterior intrase în zona negativă

12:48 | 16.06.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 16 iun. /MOLDPRES/. Barometrul de afaceri a revenit în primul trimestru 2016 în zona ușor pozitivă, după ce în trimestrul anterior intrase în zona negativă și înregistrase cel mai jos nivel din ultimii ani. Această tendință este mai accentuată pentru întreprinderile străine în comparație cu cele locale, precum și pentru întreprinderile din sectorul agricol, unde optimismul cîștigă simțitor teren potrivit „Barometrului de Afaceri”, prezentat astăzi de Asociația Obștească Colaborarea Economică Moldo-Germană și Camera de Comerț și Industrie Franța-Moldova, informează MOLDPRES.

Doar întreprinderile ce au o activitate orientată spre exterior rămîn a fi mai prudente, chiar dacă tendințele observate sînt foarte pozitive în comparație cu cele din ultimul trimestru din 2015, mai constată sondajul realizat de Magenta Consulting.

”Acalmia pe frontul mișcărilor de contestare politică și socială instalată la învestirea noului Guvern, primele măsuri adoptate printre care moratoriul asupra controlului de stat, dialogul între autorități și mediul de afaceri, dar și numirea unui nou Guvernator al BNM au avut un efect considerabil”, au menționat autorii studiului.

Optimismul antreprenorilor privind perspectivele dezvoltării afacerilor a crescut semnificativ, în luna mai față de luna februarie acest an, însă nu a atins încă nivelul din trimestrul trei al anului trecut. ”Acest indicator revine în mod sigur pe terenul pozitiv al barometrului, manifestînd un optimism pronunțat din partea șefilor de întreprinderi. Toate tipurile de activități – naționale sau internaționale – profită de această îmbunătățire. Sectorul agricol atestă un rezultat pozitiv, dar mai ales cel bancar, pentru care indicatorul a atins zona verde a barometrului – un prim record – după trei trimestre marcate de o prudență pronunțată”, apreciază experții.

Pe de altă parte, autorii studiului apreciază că, deși așteptările întreprinderilor pentru ultimul trimestru erau ușor pozitive în privința evoluției cifrei de afaceri, rezultatele s-au dovedit a fi inferioare celor așteptate, majoritatea au înregistrat descreștere. Sectorul comerțului a fost cel mai afectat de această tendință. Doar sectorul bancar a înregistrat rezultate pozitive, cu mult mai mari în comparație cu așteptările foarte negative pentru acest trimestru.

Așteptările pentru trimestrul următor sînt optimiste. ”Agricultura înregistrează o poziție fermă în zona ”verde”. Iar sectorul bancar și cel al asigurărilor manifestă un optimism  mai pronunțat în comparație cu trimestrul precedent, semn încurajator pentru economia țării”, potrivit ”Barometrului de Afaceri”. Previziunile în termeni de investiții pentru trimestrul următor sînt iarăși pozitive indiferent de tipul întreprinderilor (capital străin sau local).

Totodată, profitul întreprinderilor a fost în scădere în comparație cu previziunile făcute. Cele cu capital străin au fost mai puțin afectate decît cele locale.

Reluarea suportului financiar internațional în favoarea Republicii Moldova, mai ales din partea FMI, relansarea programelor de cooperare ale Uniunii Europene, progresul în vederea luptei cu corupția precum și reforma justiției rămîn a fi indispensabile pentru relansarea încrederii din partea mediului de afaceri. Deși instabilitatea politică și socială a luat sfîrșit, mediul de afaceri rămîne totuși prudent în relația sa cu autoritățile, se mai constată în ”Barometrul de Afaceri”.

Chestionarea a fost realizată în perioada 13 aprilie – 12 mai 2016 pe un eșantion de 610 întreprinderi locale și străine, ce-și exercită activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img16004826

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!