ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pavel Filip a convocat o şedinţă de urgenţă pentru soluționarea problemelor generate de ploile cu grindină de ieri

12:38 | 19.06.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 iun. /MOLDPRES/. Pagubele provocate de ploile torenţiale cu grindină din seara zilei de 18 iunie a.c., în unele raioane ale ţării şi posibilităţile de ajutorare a persoanelor sinistrate, au fost examinate în cadrul unei şedinţe de urgenţă la Guvern, convocată de Prim-ministrul Pavel Filip, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului.

Potrivit datelor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în nordul şi centrul ţării au fost înregistrate ploi torenţiale, cu vînt puternic şi grindină, cele mai afectate fiind localităţile din raionul Ungheni, unde au fost distruse acoperişurile a 1062 case de locuit. Totodată, la moment, se evaluează pagubele înregistrate în raioanele Şoldăneşti şi Floreşti. 

Premierul Pavel Filip a reiterat că în situaţiile de criză ajutorarea oamenilor este sarcina prioritară şi a solicitat ca, imediat, din rezerva de stat să fie oferite foi de ardezie, peliculă şi cherestea, pentru a schimba acoperişurile caselor de locuit ce au avut de suferit în urma calamităţii. O hotărîre în acest sens va fi adoptată la următoarea şedinţă a Cabinetului de miniştri, pe 22 iunie curent. 

„Nu avem timp să aşteptăm pentru a trece toate procedurile birocratice, ne vom ocupa de ele în paralel, acum este necesar să mergem, chiar astăzi, cu ajutoarele necesare către cetăţeni. Vreau să atenţionez că trebuie să avem o evaluare reală a pagubelor înregistrate şi o evidenţă strictă, unde, ce materiale şi în ce cantităţi am eliberat”, a accentuat Pavel Filip. 

În cadrul şedinţei, s-a discutat, de asemenea, despre intervenţia serviciilor de urgenţă, inclusiv a Serviciului antigrindină şi a administraţiei publice locale. Premierul și-a exprimat îngrijorarea faţă de modul în care au acţionat autorităţile locale în seara zilei de ieri, în timpul ploilor şi după, pentru evaluarea şi eliminarea consecințelor. În acest sens, Prim-ministrul a dispus transmiterea la adresa conducerilor raioanelor a unei circulare care să atenţioneze autorităţile locale cum să acţioneze în situaţiile de criză şi ce măsuri de prevenţie să adopte. 

Un alt subiect al discuţiilor a vizat gradul de afectare a terenurilor agricole şi măsurile ce urmează a fi luate de către autorităţi. 

„Anul acesta, în urma calamităţilor a avut de suferit practic tot teritoriul Republicii Moldova, pornind de la îngheţurile timpurii din nordul ţării, după care grindina care a lovit mai multe plantaţii de viţă-de-vie, livezi şi cereale. Urmează să avem o evaluare corectă în acest sens şi atunci cînd vom avea toate datele, vom vedea cu ce compensații va veni Guvernul”, a menţionat Prim-ministrul Pavel Filip. 

Conform datelor prezentate de Serviciul Hidrometeorologic, astăzi, 19 iunie, pe teritoriul Republicii Moldova, nu se aşteaptă ploi iar temperatura aerului va varia între 33 şi 37 grade Celsius. La sfîrşitul săptămînii viitoare sînt posibile ploi de scurtă durată, izolat cu descărcări electrice.

(Editor M. Jantovan)

img16004926

img16004926

img16004926

img16004926

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!