ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrei Galbur s-a întîlnit cu ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova

15:11 | 22.06.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, l-a primit astăzi pe ambasadorul Republicii Bulgaria la Chişinău, Petar Vîlov, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă principalele subiecte de pe agenda relaţiilor bilaterale, fiind subliniată importanţa dialogului politic bilateral, precum şi necesitatea dinamizării cooperării comercial-economice între ambele state.

De asemenea, interlocutorii au efectuat un schimb de opinii privind comunitatea bulgară de pe teritoriul Republicii Moldova, care constituie o legătură cultural-umană dintre cele două ţări. 

(Editor A. Răileanu)

img16005004

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!