ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Protocolul de la Berlin nu va rezolva mai rapid conflictul transnistrean, ci va identifica noi parametri de soluționare, susține reprezentantul OSCE

13:03 | 24.06.2016 Categorie: Politică

Chişinău, 24 iun. /MOLDPRES/. Semnarea unui nou protocol între părțile formatului 5+2, care a avut loc acum trei săptămîni, la Berlin, „nu va rezolva mai rapid conflictul transnistrean, ci va duce la identificarea unor noi parametri ce ar permite soluționarea problemei apărute în această perioadă”. Declarațiile au fost făcute astăzi de către reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Cord Meier-Klodt, într-o conferință de presă, informează MOLDPRES.

„Semnarea acestui protocol, după o pauză de cinci ani, a fost un succes comun al Chișinăului, Tiraspolului, Moscovei, Kievului, Washingtonului, Bruxellului și OSCE. După o perioadă destul de lungă am putut da un nou impuls procesului de soluționare a conflictului. Există o șansă reală de a implementa cîțiva pași concreți în favoarea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Cred că este un început”, a afirmat Meier-Klodt.

Totodată, reprezentantul special al OSCE a mai precizat că în cadrul protocolului au fost semnate două documente în domeniul mediului ce țin de gestionarea resurselor din rîul Nistru, conlucrarea grupurilor de lucru pe domeniul educațional și cel de drept, între autoritățile de la Chișinău și Tiraspol.

Protocolul comun între părțile formatului 5+2 a fost semnat la 3 iunie curent la Berlin. Formatul 5+2, în care Rusia, Ucraina și OSCE au statut de mediatori, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană de observatori, iar Chișinăul și Tiraspolul de părți implicate în conflict, a fost instituit la sfîrșitul anului 2005. Negocierile în acest format au fost, însă, întrerupte cîteva luni mai tîrziu. Discuțiile au fost reluate la sfîrșitul anului 2011, dar după runda din iunie 2014 Tiraspolul a insistat că nu există premise pentru reluarea lor.

(Reporter P. Beregoi, editor A. Răileanu)

img16005091

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!