ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ilan Șor a fost arestat pentru 30 de zile

15:21 | 24.06.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 24 iun. /MOLDPRES/. Magistrații Judecătoriei Buiucani au aplicat astăzi mandat de arest pentru 30 de zile pe numele primarului orașului Orhei Ilan Șor, care este învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari, spălare de bani și acordarea creditelor neperformante în perioada cînd deținea funcția de președinte al consiliului de administrație al Băncii de Economii, informează MOLDPRES.

Ilan Șor a fost reținut pentru 72 de ore de către ofițerii anticorupție, într-un nou dosar penal, pe data de 22 iunie curent. Procuratura Generală a iniţiat o urmărire penală pe numele acestuia încă în luna decembrie 2014, privind tranzacţiile dubioase între BEM şi Banca Socială. În luna mai 2015, omul de afaceri a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, avînd statut de învinuit în dosarul BEM.

(Reporter P. Beregoi, editor A. Răileanu)

img16005093

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!