Ambasadorul Republicii Moldova în Elveția a prezentat scrisorile de acreditare
13:58 | 28.06.2016 Categorie: Politică
Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. Ambasadorul Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, Tudor Ulianovschi, a prezentat scrisorile de acreditare Președintelui elvețian, Johann Schneider-Ammann. Ceremonia de prezentare a avut loc la Palatul Federal, în cadrul unui eveniment special, în conformitate cu rigorile protocolare elveţiene, informează MOLDPRES.
După ceremonie, Ambasadorul Tudor Ulianovschi a avut o întrevedere cu Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Johann Schneider-Ammann, în cadrul căreia au fost abordate aspecte ale colaborării bilaterale moldo-elveţiene, nucleul discuţiei constituind aprofundarea relaţiilor comercial-economice dintre cele două state în contextul în care anul acesta celebrăm 15 ani de activitate şi asistenţă substanţială oferită din partea Guvernului elveţian cetăţenilor Republicii Moldova prin intermediul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), cu sediul la Chişinău.
În cadrul discuţiilor avute la Palatul Federal de la Berna, Ambasadorul Tudor Ulianovschi a accentuat interesul Republicii Moldova în dezvoltarea relaţiilor comercial-economice şi socio-politice cu statul de acreditare, menţionînd faptul că Elveţia reprezintă un model plauzibil al democraţiei participative nu doar pentru ţara noastră, dar şi pentru comunitatea internaţională, fiind un exemplu demn de urmat pentru R. Moldova.
Preşedintele Elveţiei, care deţine şi portofoliul de Ministru al Economiei, a apreciat înalt poziţia pro-activă a misiunii diplomatice a Republicii Moldova în Elveţia în promovarea intereselor economice ale ţării noastre atît în relaţiile bilaterale, cît şi în raport cu organismele internaţionale cu sediul la Geneva.
Preşedintele Johann Schneider-Ammann a manifestat un interes sporit faţă de efectele implementării Acordului de Asociere şi celui de Liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu Uniunea Europeană, precum şi referitor la priorităţile Guvernului Republicii Moldova în consolidarea dialogului moldo-elveţian.
Noul Ambasador al Republicii Moldova în Elveţia a mulţumit Preşedintelui Confederaţiei Elvețiene şi autorităților responsabile de cooperarea economică internaţională pentru dublarea volumului de asistenţă acordat ţării noastre în domenii precum migraţia şi dezvoltarea platformelor de integrare a cetăţenilor noştri aflaţi peste hotarele țării în economia națională, ocrotirea sănătății şi reabilitarea maternităților, asigurarea cu apă potabilă a şcolilor şi grădinițelor, consolidarea capacităților autorităților locale, a sectorului privat şi a societăţii civile din Republica Moldova.
La finalul întrevederii, Ambasadorul Ulianovschi a adresat Preşedintelui Elveţiei, Johann Schneider-Ammann, invitaţia din partea Preşedintelui Nicolae Timofti de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova pe parcursul mandatului său de șef al statului în Confederaţia Elveţiană.
(Reporter V. Rusu, editor M. Jantovan)