Președintele Nicolae Timofti a desemnat Ambasadori în zece state
16:47 | 30.06.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 iun. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a semnat decrete de numire, prin cumul, a mai multor Ambasadori, a comunicat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.
Aceștia sînt:
Ruslan Bolbocean, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Ucraina, desemnat, prin cumul, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Armenia, în Republica Uzbekistan și în Turkmenistan, cu reședința la Kiev.
Veaceslav Dobîndă, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Suediei, desemnat, prin cumul, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Finlanda, cu reședința la Stockholm.
Gheorghe Leucă, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan, desemnat, prin cumul, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Islamică Iran, cu reședința la Baku.
Dumitru Braghiș, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, desemnat, prin cumul, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Tadjikistan, cu reședința la Moscova.
Ștefan Gorda, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Bulgaria, desemnat, prin cumul, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Albania, cu reședința la Sofia.
Oleg Țulea, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Ungaria, desemnat, prin cumul, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Bosnia și Herțegovina, în Republica Croația și în Republica Slovenia, cu reședința la Budapesta.
(Editor M. Jantovan)