În ziua de 6 iulie, drapelele vor fi coborîte în bernă în memoria victimelor deportărilor staliniste
17:49 | 01.07.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi un decret privind Ziua comemorării victimelor stalinismului, a comunicat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.
Astfel, în fiecare an, în ziua de 6 iulie, în toate localitățile republicii vor fi coborîte în bernă drapelele de stat. De asemenea, la ora 10.00, va fi cinstită memoria celor care au trecut prin calvarul deportărilor prin păstrarea unui moment de reculegere și se vor organiza depuneri de flori la monumentele ridicate în memoria victimelor stalinismului.
În acest sens, se recomandă autorităților publice, întreprinderilor şi organizațiilor să renunțe, în Ziua comemorării victimelor stalinismului, la desfășurarea acțiunilor distractive de masă. Redacțiile ziarelor, posturile de radio şi de televiziune sînt îndemnate să țină cont de specificul zilei de 6 iulie, la editarea publicațiilor şi la formarea programelor din această zi.
Decretul a fost emis întru păstrarea în conștiința publică a paginilor tragice din istoria Republicii Moldova, ce țin de represiunile și exterminările în masă ale oamenilor în perioada deportărilor, precum și în scopul educării tinerei generații în spiritul libertății, democrației și al respectului pentru personalitatea umană.
Ziua victimelor stalinismului (6 iulie) a fost instituită prin Hotărîrea Parlamentului nr. 116-XVI din 22 mai 2008.
(Editor L. Alcază)