La Chişinău a fost comemorat scriitorul şi cineastul Iacob Burghiu
19:15 | 04.07.2016 Categorie: Cultură
Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. La Chișinău a fost comemorat astăzi scriitorul şi cineastul Iacob Burghiu, care, pe 3 iulie, ar fi împlinit 75 de ani, informează MOLDPRES.
Manifestările au început cu dezvelirea basoreliefului de pe faţada blocului unde a locuit Iacob Burghiu, autor – sculptorul Ion Zderciuc. La eveniment au participat ex-preşedintele Petru Lucinschi, în timpul mandatului căruia Iacob Burghiu a fost consilier prezidenţial, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, academicianul Mihai Cimpoi, ex-ministrul Culturii, Ion Ungureanu, Vladimir Tăbîrţă, primarul satului Zăicani, raionul Rîşcani, baştina regretatului om de cultură ş.a.
În aceeaşi zi, la Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a fost inaugurată expoziţia „Iacob Burghiu – 75 de ani de la naştere”, care cuprinde fotografii, realizate de Nicolae Răileanu, cărţi, publicaţii periodice, unde a apărut creaţia regretatului scriitor, precum şi documente din arhiva scriitorului.
Înainte de vernisaj a fost proiectat filmul documentar „ Iacob Burghiu: Venim şi mîine pe aici?”, scenariu – Mihai Ştefan Poiată, regie – Mircea Chistruga şi Mihai Ştefan Poiată. În alocuțiunea sa Mihai Ştefan Poiată a menţionat că pe parcursul realizării acestui film Iacob Burghiu s-a transformat din protagonist în coautor al filmului.
„Pot exista zeci de filme despre Iacob Burghiu. Am avut noroc de feciorul regretatului cineast, Constantin Burghiu, care şi-a revendicat dreptul de a povesti în film despre viaţa sa şi cea a tatălui său. Iacob Burghiu a avut deschiderea unui om de stat. A avut vocaţia unui om care trăieşte nu numai cu problemele lui, dar îşi asumă responsabilitatea pentru destinul ţării”, a subliniat Mihai Ştefan Poiată.
La rîndul său, ex-ministrul Culturii, Ion Ungureanu, care pe timpul mandatului său l-a avut pe Iacob Burghiu în calitate de viceministru, a remarcat că prin activitatea lui, regretatul scriitor şi cineast a demonstrat cum trebuie să fie un model de om de stat.
Manifestările de comemorare a lui Iacob Burghiu vor continua pe 17 iulie în satul său de baştină, Zăicani, raionul Rîşcani.
Iacob Burghiu s-a născut la 3 iulie 1941 în satul Zăicani, raionul Rîşcani. A absolvit Facultatea de Fizică şi Matematică a Institutului Pedagogic din oraşul Bălţi, apoi Institutul Unional de Cinematografie din Moscova, Facultatea de Regie. A fost actor la Teatrul Dramatic „Vasile Alecsandri” din Bălţi şi la Teatrul „Luceafărul” din Chişinău. Apoi a fost consultant al secţiei dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, şef al Direcţiei arte a Ministerului Culturii, prim-viceministru al Culturii şi Cultelor, director al Centrului Naţional de Studii Literare şi Muzeografie „Mihail Kogălniceanu”, consilier prezidenţial în problemele culturii şi cultelor din R. Moldova.
A semnat volumele de proză „Soare în cîrjă”, „Fîntîna adună apă”, „Lebăda roşie”, „Soră lume”, cartea de versuri „Rup spice duminica” ş.a. De asemenea, a produs filme artistice şi documentare - „O singură zi”, „Colinda” , „Casă pentru Serafim”, „Ţipătul păsării de noapte”, „Fii fericită, Iulia”, „Vlad Ioviţă” şi alte pelicule. Iacob Burghiu s-a stins din viaţă la 29 iunie 2003.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)