ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Copii nevoiaşi din UTA Gagauz-Yeri se vor odihni gratuit la Marea Caspică

13:30 | 08.07.2016 Categorie: Regiuni

Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. Un grup de copii din familii defavorizate din UTA Gagauz-Yeri vor merge în a  doua jumătate a lunii iulie la odihnă în staţiunile balneare din Republica Turkmenistan. Toate cheltuielile de călătorie vor fi asigurate de  partea turkmenă, transmite MOLDPRES.

„Este vorba de 20 de copii din familii nevoiaşe de pe întreg teritoriul autonomiei care vor beneficia de bilete de călătorie în perioada 16-25 iulie în zona balneoclimaterică „Avaza” situată pe malul de est al Mării Caspice. Ambasadorul Turkmenistanului în R. Moldova a confirmat că tinerii găgăuzi vor pleca gratuit la odihnă”, a informat şeful Direcţiei pentru relaţii externe a executivului autonomiei, Vitali Vlah, citat de gagauzinfo.md.

Copiii din UTA Gagauz-Yeri vor beneficia de odihnă la Marea Caspică în urma unei înţelegeri a başcanului Irina Vlah cu preşedintele turkmen Gurbangulî Berdîmuhamedov în cadrul vizitei din martie curent a conducerii autonomiei  la Aşgabat.

Atunci preşedintele Turkmenistanului s-a arătat dispus să susţină UTA Gagauz-Yeri în domeniile social, economic şi cultural. „Avem strămoşi comuni. Găgăuzii sînt urmaşii gok-oguzilor care sînt şi rădăcinile noastre, iar istoria este sfîntă pentru poporul Turkmenistanului. Sînteţi un popor înfrăţit şi sîntem gata să vă ajutăm”, a menţionat Gurbangulî Berdîmuhamedov.

Cu susţinerea Republicii Turkmenistan în satul Cişmichioi, raionul Vulcăneşti, a fost construită o grădiniţă de  copii pentru 160 de locuri.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img16005542

img16005542

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!