Traficul rutier pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt va fi suspendat, în perioada 8-11 iulie
16:48 | 08.07.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chişinău a anunţat că, în perioada 8-11 iulie curent, va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni şi Maria Cebotari, în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere, informează MOLDPRES.
Serviciul de presă al Primăriei a comunicat astăzi că în perioada executării lucrărilor, circulaţia transportului public va fi organizată pe străzile adiacente.
Astfel, în direcţia sectorului Botanica, troleibuzele de pe rutele nr. 4 şi nr. 28 vor circula de pe str. Ion Creangă pe străzile V. Belinski, Vasile Lupu, M. Kogălniceanu, Serghei Lazo, A. Mateevici, A. Puşkin, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt şi în continuare pe traseele stabilite.
Rutele de troleibuz nr. 8 şi nr. 22 vor circula de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe străzile A. Şciusev, Bucureşti, Viaduct, bd. Dacia şi în continuare pe traseele stabilite.
În același timp, în direcţia sectorului Buiucani, rutele nr. 8, nr. 22 şi nr. 28 vor circula de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, Bucureşti, A. Şciusev, Mihai Viteazul, Columna, H. Coandă, Piaţa "Dimitrie Cantemir" şi în continuare pe traseele stabilite.
Totodată, în direcţia sectorului Botanica, autobuzele de pe rutele nr. 3, nr. 17, nr. 46 şi nr. 122 vor circula de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe străzile Serghei Lazo, Bucureşti, A. Puşkin, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt şi în continuare pe traseele stabilite.
Ruta de autobuz cu nr. 26 va circula de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe străzile Serghei Lazo, Bucureşti, A. Puşkin şi în continuare pe traseul stabilit.
În paralel, în direcţia sectorului Buiucani, rutele nr. 3, nr. 17 şi nr. 46 şi nr. 122 vor circula de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pe străzile Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, Bucureşti, Serghei Lazo, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt şi în continuare pe traseele stabilite.
Conducătorii auto care traversează zona sînt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.
Începînd cu ziua de luni, transportul public va circula conform traseului obişnuit.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)