R. Moldova va participa la Conferinţă bavareză pentru promovarea măsurilor de consolidare a încrederii
17:38 | 08.07.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. În zilele de 12 şi 13 iulie curent, în oraşul german Bad Reichenhall (Germania), îşi va ţine lucrările tradiţionala Conferinţă anuală cu tematica „Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, organizată de Misiunea OSCE în Moldova, împreună cu Preşedinţia OSCE şi Guvernul Germaniei, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul pentru reintegrare.
Delegaţia Republicii Moldova va fi condusă la acest eveniment de viceprim-ministrul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan. Din delegaţie vor face parte şefii grupurilor sectoriale de lucru și alţi oficiali.
Agenda Conferinţei include discuţii separate la nivel înalt şi cîteva sesiuni tematice, cu participarea partenerilor internaţionali, în cadrul cărora vor fi discutate subiecte de interes comun de pe agenda dialogului Chişinău-Tiraspol, ce vizează domeniul educaţiei, transporturilor, telecomunicaţiilor etc.
(Editor L. Alcază)