ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Doi avocați din capitală au fost amendați pentru trafic de influenţă

09:59 | 13.07.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Doi avocați din capitală au primit amendă în mărime de 4 mii de lei și, respectiv, 3 mii de lei, cu privarea de dreptul de a activa în calitate de avocat timp de trei ani, pentru traficul de influenţă, a anunțat astăzi Procuratura Generală (PG), informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al PG, în primul caz, un avocat, care activa la Biroul asociat de avocaţi din sectorul Rîşcani al capitalei, a fost prins în flagrant delict, în iunie 2014, în timp ce primea mită în sumă de 1500 de euro de la o deținută, condamnată pentru trafic de fiinţe umane, cu scopul de a influența oamenii legii să emită o decizie favorabilă în privinţa inculpatei. Suma totală pe care ar fi pretins-o apărătorul este de 4500 de euro.

În cel de-al doilea caz, un alt avocat a primit în luna aprilie 2015 de la clientul său, învinuit de conducerea automobilului în stare de ebrietate alcoolică, 1200 de euro, susținînd că poate determina oamenii legii să dispună încetarea urmăririi penale și aplicarea unei pedepse contravenționale în privința învinuitului.  

Ambele sentinţe sînt cu drept de atac în modul stabilit de lege.

(Reporter P. Beregoi, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!