ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu echipa de experți ai FMI

12:42 | 13.07.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut astăzi o întrevedere cu echipa de experți a Fondului Monetar Internațional, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, care se află în vizită la Chișinău, în perioada 5-15 iulie 2016, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

Discuția s-a axat, punctual, pe stadiul implementării strategiei de reformă a sectorului financiar-bancar și etapele la care se află elaborarea și adoptarea legislației privind crearea unor noi instrumente de reglementare și supraveghere a Băncii Naționale a Moldovei, în contextul consolidării independenței instituției și a domeniului bancar.

Președintele Parlamentului s-a referit la restanțele din Foia de parcurs în partea ce ține de asigurarea independenței și competențelor de supraveghere a BNM, menționînd că Parlamentul depune eforturi susținute pentru realizarea acestora pe parcursul următoarelor săptămîni. Este vorba despre adoptarea cadrului instituțional și regulator privind instrumentele legale pentru crizele bancare sistemice și legislația specială cu privire la depozitarul central.

În context, Andrian Candu și Ivanna Vladkova-Hollar au remarcat importanța stabilirii, împreună cu conducerea BNM, a unei liste de acțiuni-cheie care urmează a fi întreprinse pînă la finele sesiunii de primăvară a Parlamentului, dar și pe parcursul următoarelor luni, ținînd cont de complexitatea și volumul mare al noii legislații bancare.

Președintele Parlamentului a informat echipa de experți ai FMI despre evoluțiile procesului de selectare a candidaților la funcția de membri ai Consiliului de supraveghere. Andrian Candu a dat asigurări că Parlamentul sprijină plenar BNM în finalizarea procesului de consolidare a capacităților interne.

„Semnarea unui nou Acord cu FMI este foarte importantă atît pentru recuperarea încrederii cetățenilor și a partenerilor externi, cît și pentru asigurarea stabilității durabile a țării. Parlamentul și Guvernul vor lucra în continuare în echipă pentru a realiza în termen angajamentele de care depinde semnarea unui nou acord, în paralel cu implementarea reformelor-cheie în domeniile justiției, luptei anticorupție, energetic”, a subliniat Președintele Parlamentului. Andrian Candu a evidențiat faptul că expertiza și monitorizarea din partea FMI, în cadrul unui nou acord, va contribui la asigurarea succesului reformelor inițiate.  

(Editor L. Alcază)

img16005654

img16005654

img16005654

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!