ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zăcămintele de gaze naturale și petrol din R. Moldova vor fi concesionate pe un termen de 40 de ani

18:18 | 20.07.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 20 iul. /MOLDPRES/. Guvernul va selecta prin concurs compania care va efectua, prin concesiune, lucrările de prospectare și evaluare a zăcămintelor de gaze naturale și petrol în sudul Republicii Moldova, potrivit hotărîrii de Guvern, care a aprobat astăzi condițiile de organizare și desfășurare a concursului, precum și a condițiilor de concesionare, informează MOLDPRES.

La concurs vor fi admise companiile cu o experiență internațională de minimum 20 de ani în executarea lucrărilor de prospectare şi evaluare a zăcămintelor de petrol şi gaze. De asemenea, concurenții trebuie să dispună de capacitate managerială specializată, tehnologii, echipament și tehnici avansate. O altă cerință este ca firma ce va depune dosarul la concurs ”să fi efectuat investiţii de cel puţin 50 milioane dolari SUA în proiecte de explorare şi producere a petrolului şi gazului în orice ţară a lumii”.

Scopul concesiunii constă în eficientizarea şi diversificarea resurselor energetice ale Republicii Moldova și asigurarea securității energetice a acesteia. Dreptul de desfăşurare a lucrărilor de prospectare şi evaluare a zăcămintelor de gaze naturale şi petrol va fi dat în concesiune pe un termen de cinci ani, cu ulterioara lor exploatare pe un termen de 40 de ani, cu posibilitatea extinderii acestui termen cu 5 ani, la solicitarea concesionarului, dar care nu va depăşi cumulativ perioada de concesiune de 50 ani.

Lucrările de cercetare geologică pentru gaze și țiței pe teritoriul Republicii Moldova au început în anii 1947-1953. Lucrările au durat, cu pauze scurte, pînă în anul 1972, cînd a fost adoptată hotărîrea de a înceta prospecțiunile. În 1995, Guvernul a semnat un acord de concesiune cu Redeco LTD din SUA, care urma să exploreze şi să extragă petrol şi gaze din sudul ţării timp de 20 de ani. În 2007, Executivul i-a retras companiei dreptul exclusiv pentru exploatarea zăcămintelor, deoarece aceasta nu şi-a onorat angajamentele.

În prezent, Republica Moldova nu dispune de posibilități financiare suficiente pentru efectuarea lucrărilor de prospecțiune/explorări geologice ale hidrocarburilor, de aceea, după efectuarea unui studiu de fezabilitate, s-a decis inițierea parteneriatului public/privat pentru concesionarea lucrărilor respective.

”Va fi cel mai mare proiect realizat în Republica Moldova în cei 25 de ani de independență”, a declarat Valeriu Munteanu, ministru al Mediului. 

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img16005870

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!