Moldova, pe calea reformelor și a succesului FMI, după șase luni de guvernare activă
19:02 | 20.07.2016 Categorie: Politică
Republica Moldova de astăzi nu prezintă nicio asemănare cu cea de acum șase luni. Pentru cei care-și amintesc dezastrul financiar și politic sau protestele oamenilor pe străzile Chișinăului din luna ianuarie, acestea sînt vești foarte bune, dar și surprinzătoare. La jumătate de an de mandat, sînt mîndru să fiu Prim Ministrul unei țări ce și-a asumat în totalitate reformele structurale, integrarea europeană, atragerea de investiții străine și asigurarea unui proces decizional predictibil și transparent. Moldova de astăzi și-a regăsit vocea și, încet dar sigur, își recapătă credibilitatea pierdută și încrederea în sine.
Este doar o chestiune de zile pînă cînd vom ajunge la un acord cu Fondul Monetar Internațional. Săptămîna trecută, într-o conferință de presă comună cu șefa misiunii venite în Republica Moldova, m-am bucurat să văd că există consens în probleme cheie, cum sînt guvernanța și transparența în sectorul bancar, reformele necesare în sectorul energetic, cît și obiectivele pe termen mediu în politica fiscală. Mai avem de clarificat obstacole minore, însă acordul urmează a fi aprobat de conducerea FMI la toamnă. În lunile ce vin, lucrînd împreună cu partenerii noștri internaționali, vom continua să implementăm măsuri concepute pentru a ne îmbunătăți perspectivele de creștere și mediul de afaceri și pentru a atrage investiții.
Pentru Republica Moldova, un acord cu FMI este similar cu un calificativ de risc investițional și reprezintă o validare a agendei pro-business pusă în practică de către Guvern începînd din luna ianuarie. Mai important, Republica Moldova are acum toate caracteristicile necesare pentru a fi considerată un partener de încredere, iar întoarcerea pe piețele financiare internaționale reprezintă o consecință naturală. Pe această cale, vreau să înaintez tuturor investitorilor care sînt în căutarea de oportunități bune invitația de a analiza potențialul Republicii Moldova: în Chișinău nu avem doar o voință pro-europeană puternică, ci și o înțelegere mai aprofundată a modului în care statul poate crea condiții pentru ca mediul de afaceri să prospere. În această toamnă vom lansa un val de privatizări.
Iar acestea nu sînt singurele vești bune care vin din țara noastră. Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare pentru 2016, un set de măsuri cheie agreate de Guvernul Republicii Moldova și de instituțiile europene în luna martie, va fi implementată integral pînă la finalul lunii iulie, confirmînd încă o dată angajamentul serios pe care ni l-am asumat privind integrarea europeană. După cum am subliniat într-un discurs ținut în Parlament cu ocazia intrării în vigoare a Acordului de Asociere Uniunea Europeană - Republica Moldova la începutul lunii iulie, la Chișinău nu se va pune problema unui plan B, căci a venit timpul să acționăm conform vorbelor noastre. Acesta este obiectivul Guvernului, iar primul pas îl reprezintă accelerarea procesului de implementare a Acordului de Asociere.
Noi credem că integrarea europeană merge mînă-n-mînă cu creșterea nivelului de trai al moldovenilor. Astfel, se explică de ce, în ultimele două luni, am tăiat prețurile la medicamente, combustibil și electricitate, crescînd în același timp salariile și pensiile minime. Considerînd că educația și sănătatea sînt priorități naționale, Guvernul alocă astăzi mai mulți bani pentru medici, asistenți și profesori. Ameliorarea poverii sociale și economice pentru cei care au suferit cel mai mult de pe urma crizei din 2015 și de pe urma scandalului privind frauda bancară este condiția necesară pentru a ne asigura că stabilitatea cîștigată cu greu nu va fi amenințată.
Eu sînt un om de stat care înțelege rolul sectorului privat în stimularea creșterii economice. Sînt conștient că, fără un mediu de afaceri puternic, fără un parteneriat între stat și companiile private, este aproape imposibil să avem mai multe locuri de muncă, o dezvoltare mai puternică și mai multe resurse pentru investițiile în educație, sănătate sau infrastructură. De aceea, una dintre sarcinile mele principale ca Prim Ministru al Republicii Moldova este să îi ajut și să le fac viața mai ușoară celor care au investit sau care își doresc să înceapă o afacere în țara noastră. De la început am fost de acord că reforma trebuie să înceapă cu Guvernul însuși: majoritatea parlamentară va aproba luna aceasta, în mod formal, reducerea numărului de ministere de la 16 la 10. Crezul nostru este că birocrația redusă va însemna mai multă eficiență.
Măsurile concrete vorbesc mai puternic decît orice altceva, așa că vreau să prezint doar cîteva schimbări administrative implementate începînd cu luna ianuarie: un moratoriu privind controlul atît al marilor companii, cît și al celor mici și mijlocii a fost aprobat, limitînd tentațiile de a comite abuzuri; numărul instituțiilor de control a fost redus la o cincime din cele existente anterior și la fel s-a întîmplat și cu permisele și autorizările; reformele din administrația fiscală și din sectorul vamal, care deja a dus la creșterea cu 18% a veniturilor statului, vor continua; noua legislație privind regimul fiscal privilegiat pentru parcurile IT atrage deja atenția companiilor internaționale; reformele Codului Fiscal, a legislației muncii și a sistemului educațional sînt în curs. La nivel structural, Consiliul Economic al Prim Ministrului promovează dialogul substanțial cu mediul de afaceri, fiind un mecanism cheie pentru sporirea consultărilor între părțile implicate.
În timp ce acest Guvern este cel mai pro-business din istoria noastră recentă, sîntem conștienți de faptul că ceea ce va atrage încrederea totală a investitorilor și a cetățenilor moldoveni este cîștigarea războiului anti-corupție. Aceasta este una dintre prioritățile noastre cheie, reflectată în schimbările legislative recente. Noua legislație va asigura independența reală a procurorilor. Reforma directoratului anti-corupție va urma exemplul românesc și va viza doar corupția la nivel înalt. Una dintre primele sarcini ale procurorilor este să aducă în fața justiției autorii fraudei bancare și să recupereze banii furați, un proces care a început deja să dea rezultate.
Cum raportul Guvernului pe ultimele șase luni o dovedește, toate condițiile pentru o Moldovă stabilă și orientată către reformare în anii ce vor urma sînt îndeplinite. Mai mult ca oricînd, țara noastră este pregătită și deschisă către investiții străine. Luînd în calcul evoluțiile recente, Republica Moldova ar trebui să fie pe radarul dumneavoastră de investiții!
Pavel Filip
(Sursa: wwww.europeanbusinessreview.eu)