ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a aprobat unificarea rapoartelor privind plăţile salariale şi impozitele aferente

19:09 | 20.07.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 iul. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniştri a aprobat, în şedinţa de astăzi, Proiectul de lege cu privire la implementarea raportului unic privind plăţile salariale. Măsura vine să faciliteze activitatea antreprenorilor şi să diminueze volumul de date necesare a fi prezentate autorităţilor publice. 

Potrivit Biroului comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului, amendamentele legislative simplifică procesul de raportare financiară şi statistică prin lansarea unei platforme unice de raportare, gestionată de către Serviciul Fiscal de Stat. Astfel, în loc să prezinte cinci rapoarte către trei instituţii, în diferite perioade de timp, agenţii economici vor prezenta datele incluse în raportul FSIC16 unei singure instituţii, pînă pe data de 25 a fiecărei luni.

Rapoartele privind plăţile salariale, impozitele aferente şi unele aspecte privind relaţiile de muncă vizate sînt: Darea de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reţinut din aceasta; Declaraţia privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii; Declaraţia persoanei asigurate, inclusiv forma REV-2; Raportul privind calcularea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi Formularul 2-03/l. În prezent, acestea se transmit periodic Serviciului Fiscal de Stat, Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi respectiv Casei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Totodată, iniţiativa legislativă introduce reguli unice pentru prezentarea raportului, stabileşte modul de aplicare a eventualelor sancţiuni pentru neprezentarea la timp a acestora, precum şi posibilităţile de corectare a rapoartelor precedente. Noile norme urmează să intre în vigoare din 1 ianuarie 2017.

Prim-ministrul Pavel Filip a accentuat importanța unificării raportării, menționînd că este o acțiune logică, care schimbă radical abordarea din partea statului în raport cu agenții economici.

Proiectul de lege a fost elaborat de către Ministerul Economiei cu suportul proiectului BRITE, la iniţiativa membrilor Consiliului Economic al Prim-ministrului. Reprezentanţii oamenilor de afaceri au pledat, astfel, pentru simplificarea cerinţelor legislaţiei muncii faţă de agenţii economici şi diminuarea volumului de date raportate.

Documentul urmează să fie prezentat Parlamentului pentru examinare.

(Editor A. Răileanu)

img16005876

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!