ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Economiei propune deținătorilor de patente să se înregistreze ca antreprenori individuali

09:42 | 23.07.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 23 iul. /MOLDPRES/. Ministerul Economiei propune deținătorilor de patente să se înregistreze ca antreprenori individuali care ar beneficia de o contabilitate simplificată și ar achita un impozit de 2 sau 3 la sută din venitul obținut. Aceste propuneri au fost lansate în cadrul dezbaterilor publice privind patenta de întreprinzător în domeniul comerțului interior, organizate vineri de Ministerul Economiei, informează MOLDPRES.

”Sîntem unica țară, inclusiv din țările membre ale CSI, care a păstrat patentele, care au fost o soluție temporară de tranziție atunci cînd Republica Moldova era în perioada de criză în anii 90. Acum această etapă a fost depășită. Avem o mulțime de propuneri moderne. Acest instrument nu a fost modernizat în ultimii 20 de ani și trage economia Moldovei înapoi”, a declarat vicepremierul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc.

Ministrul a adăugat că autoritățile propun deținătorilor de patentă să se înregistreze ca antreprenori individuali. ”Asta le-ar permite să-și mărească cifra de afaceri pînă la 600 mii de lei, să facă importuri fără achitarea taxelor vamale și să poată comercializa aceste produse cu condiția deținerii certificatelor de calitate necesare și eliberării bonurilor de plată, ca în cazul în care un produs este alterat, cumpărătorul să-l poată restitui”, a menționat Octavian Calmîc.

Ministrul Economiei a promis că miercuri, 27 iulie, va propune în ședința cabinetului de miniștri un aviz prin care va înainta o soluție alternativă, mai echitabilă și mai avantajoasă pentru deținătorii de patente. Guvernul ”va decide ce va face, pentru că sînt și alte instituții implicate”.

Reprezentanţii Asociaţiei Micului Business care au venit la dezbateri, au părăsit sala înainte de a asculta propunerile Ministerului Economiei.

În prezent, în Republica Moldova activează în bază de patentă în domeniul comerțului în jur de 12 mii de persoane.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img16005944

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!