ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul va coordona elaborarea cadrului legislativ pentru a consolida mandatul negociatorilor în vederea reintegrării țării

18:32 | 25.07.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Parlamentul urmează să coordoneze elaborarea legislației tranzitorii pentru a consolida mandatul negociatorilor în vederea reintegrării Republicii Moldova. Declarația aparține Președintelui Parlamentului Andrian Candu și a fost făcută astăzi în cadrul ședinței Platformei parlamentare de consultare și control parlamentar pentru realizarea politicii de reintegrare a R. Moldova, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

”Să ne ambiționăm ca în sesiunea de toamnă a Parlamentului să venim cu un pachet legislativ care să ofere un cadru favorabil negociatorilor și tot suportul necesar pe linia reintegrării țării. Cu regret, timp de 20 de ani, nu au fost găsite soluții la tot ceea ce înseamnă o legislație clară, care să ofere un mandat negociatorilor. La următoarea ședință vom discuta și o viziune asupra statutului special și cu eventuale acțiuni incluse într-o foaie de parcurs pentru reglementarea conflictului transnistrean”, a menționat Andrian Candu.

Principalele subiecte discutate în cadrul reuniunii s-au referit la rezultatele Conferinței anuale de la Bavaria, situația din regiunea transnistreană, ultimele evoluții și perspectivele în procesul de reglementare transnistreană. Ședința Platformei parlamentare a avut loc în contextul vizitei în Republica Moldova, în perioada 25-26 iulie, a Președintelui în exercițiu al OSCE, Frank-Walter Steinmeier, Ministrul de Externe al Germaniei.

Informații la subiect au fost prezentate de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan. Oficialul și-a exprimat speranţa că lucrările Conferinţei de la Bavaria, care a avut loc în perioada 12-13 iulie 2016, în orașul Bad Reichenhall din Germania, vor stimula atingerea obiectivelor comune de soluţionare a problemei transnistrene. Conferinţa anuală cu genericul ,,Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean” reprezintă o platformă de dialog menită să analizeze evoluţiile în activitatea grupurilor de lucru sectoriale de la Chişinău şi Tiraspol, să contribuie la identificarea soluţiilor pragmatice la problemele actuale de pe agenda negocierilor şi să sprijine procesul de reglementare. Lucrările conferinței au fost divizate în 3 ateliere tematice – educaţie, transport şi telecomunicaţii.

La ședința Platformei parlamentare de consultare și control parlamentar pentru realizarea politicii de reintegrare au participat vicepreședinții Parlamentului Liliana Palihovici și Vladimir Vitiuc, președinții comisiilor parlamentare de profil, Veaceslav Untila, Raisa Apolschii, Vladimir Țurcan, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, foștii negociatori în procesul de reglementare transnistreană, Victor Osipov și Eugen Carpov, deputați.

(Editor M. Jantovan)

img16005999

img16005999

img16005999

img16005999

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!