De la 1 septembrie, salariile cadrelor didactice vor fi majorate cu 8,6%
15:43 | 28.07.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. Salariul mediu lunar al cadrelor didactice din instituțiile de învățămînt preuniversitar va fi majorat cu 8,6%, de la 1 septembrie 2016, potrivit proiectului de modificare a Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, adoptat astăzi de Parlament, informează MOLDPRES.
Potrivit legii respective, salariul profesorilor este reexaminat anual, de la 1 septembrie, pe măsura creșterii procentuale a salariului mediu prognozat pe economia națională pentru anul gestionar, față de salariul mediu al cadrelor didactice din învățămîntul real, atins în trimestrul patru al anului precedent.
„Pentru anul 2016, prin hotărîre de Guvern, salariul mediu prognozat este stabilit în cuantum de 5050 de lei pe lună. În același timp, conform informației Biroului Național de Statistică, salariul mediu lunar al cadrelor didactice din instituțiile învățămînt preuniversitar în trimestrul patru 2015 a fost de 4560 de lei”, se specifică în document.
Pentru implementarea proiectului sînt necesari circa 85 milioane de lei.
(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)