Ministerul Afacerilor Externe a condamnat actul terorist din Quetta, Pakistan
10:29 | 09.08.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 9 aug. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene condamnă cu fermitate atacul terorist care a avut loc pe 8 august 2016, la spitalul din localitatea Quetta, situată în sud-vestul Pakistanului, soldat cu peste 70 de morți și peste 200 de răniți, mulți dintre ei avocați și jurnaliști, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Ministerul își exprimă solidaritatea cu autoritățile statului Pakistan, regretul profund pentru pierderile de vieți omenești, compasiunea fată de familiile îndurerate.
Ministerul reiterează angajamentul ferm al Republicii Moldova în combaterea tuturor formelor de terorism și reafirmă necesitatea conjugării și intensificării eforturilor internaționale în combaterea acestora.
(Editor M. Jantovan)