Guvernatorul BNM a constatat că prognozele privind inflația se confirmă, tendința de dezinflație este pronunțată
12:28 | 11.08.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 11 aug. /MOLDPRES/. Evoluția ratei inflației în ultimele luni confirmă prognozele Băncii Naționale a Moldovei (BNM), tendințele de scădere a inflației sînt pronunțate, a declarat astăzi guvernatorul BNM Sergiu Cioclea, în cadrul prezentării Raportului asupra inflației, informează MOLDPRES.
Ritmul anual al inflației s-a micșorat de la 9,4 la sută în luna martie 2016 pînă la 7,4 la sută în luna iunie. ”Valoarea medie efectivă a inflaţiei pentru trimestrul doi a fost doar cu 0.2 puncte procentuale inferioară valorii anticipate de 8.1 la sută în cadrul rundei de prognozare din luna aprilie”, a precizat Sergiu Cioclea.
Creșterea economică slabă, cererea internă modestă, micșorarea prețurilor reglementate la resursele energetice și produsele alimentare, stabilitatea și chiar aprecierea ușoară a leului, relaxarea politicii monetare și intervențiile BNM pe piață sînt factorii care au determinat reducerea inflației.
Proiecţia ratei medii anuale a inflaţiei, conform rundei curente de prognoză, va înregistra o tendinţă de diminuare pînă la sfîrşitul anului 2016, după care va urma o stabilizare în jurul ţintei de 5 la sută. În medie, în anul curent, inflaţia va atinge nivelul de 6.7 la sută şi de 4.4 la sută în medie în anul viitor. Conform prognozei, inflația va reveni în limitele intervalului de variație de ± 1.5 puncte procentuale de la ţinta inflației de 5.0 la sută în trimestrul trei 2016. Valoarea maximă va fi înregistrată în trimestrul doi 2018, de 6.0 la sută, iar valoarea minimă în trimestrul patru 2016, de 3.5 la sută, a menționat guvernatorul băncii centrale.
BNM a revizuit în scădere prognoza inflației pentru anul 2016 la 6,7 la sută, față de 7,0 la sută cît anticipa în luna mai. Banca centrală se așteaptă la o creștere a indicelui prețurilor de consum în anul 2017 cu 4,4 la sută, comparativ cu 4,7 la sută cît prognoza anterior. Este pentru a treia oară în acest an cînd Banca Națională revizuiește în scădere prognoza inflației pentru 2016, după ce în februarie a coborît-o la 10,1 la sută, iar în luna mai a operat cea mai mare reducere a prognozei, pînă la 7 la sută.
(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)