ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vasile Ernu: „R. Moldova a mers pe calea aleasă de aproape toate republicile unionale sovietice”

09:49 | 26.08.2016 Categorie: Politică

Republica Moldova: 25 de ani de Independenţă

Vasile Ernu, scriitor, comentator politic

Întrebare: După declararea independenței, Republica Moldova a putut urma trei căi de dezvoltare: independentă, unionistă, ori strîns dependentă de CSI (mai nou, Uniunea Euroasiatică). Dacă am lua-o azi de la capăt, ce cale ați alege?

Răspuns: Istoria nu se face cu analize post-factum: „cum ar fi fost dacă”. Cert este că R. Moldova a mers pe calea pe care au ales-o aproape toate republicile unionale sovietice. Toţi au mers pe calea independenţei. Şi noi la fel. Unirea a întîrziat şi nu au fost de nici o parte a Prutului, grupuri politice care să şi-o dorească cu adevărat. Nici cu integrarea în UE lucrurile nu stau mai simplu. Consider că ne pierdem prea multă energie pe obsesiile soluţiilor „geopolitice”, căutînd vinovaţi, dar şi salvatori în afară, uitînd să ne concentrăm pe propriile soluţii. Problemele noastre sînt în interior. E simplu să dai vina doar pe „mîna Moscovei” chiar şi atunci cînd ţi se dărîmă gardul sau coteţul. Cred că majoritatea soluţiilor sînt tot în interior. Nimeni nu ne va salva. Trebuie să ne fie clar. Doar noi putem să ne salvăm de propriile neputinţe. Cert este că de 25 de ani noi „orbecăim” spre nicăieri şi din păcate nu am putut crea un stat funcţional, ceva mai prosper, care să aducă un minim de garanţii cetăţenilor. Ce cale aş alege eu? Eu nu aş privi atît de mult spre exterior, ci mai întîi aş încerca să găsesc soluţiile pentru problemele interne. E timpul să ne întoarcem spre noi şi să încercăm să ne rezolvăm aceste probleme. Cum? Asta e deja o altă discuţie.

Întrebare: Ce viitor vedeți pentru R. Moldova?

Răspuns: Tocmai am publicat două cărţi dedicate acestei teme. Prima este o carte de interviuri: „Intelighenţia basarabeană azi”, acolo invit intelectuali din diverse generaţii şi grupuri să analizăm parcursul R. Moldova din perioada modernă şi mai ales din cea a independenţei. A doua carte, coordonată cu prietenii Petru Negură şi Vitalie Sprînceană, este „Republica Moldova la 25 de ani - o încercare de bilanţ”. Aici avem invitaţi analişti din diverse domenii care încearcă să ne explice ce s-a întîmplat cu această ţară în ultimii 25 de ani.

Concluziile mele personale sînt cam sumbre. R. Moldova este acum într-o fundătură cu probleme sociale şi economice imense. Avem ceea ce se numeşte „stat captiv”, care se află în mîna unei mici „elite” care din păcate luptă doar pentru propriul privilegiu de acumulare de capital. Marea parte a populaţiei nu mai are încredere în instituţiile statului şi alege să-şi caute strategii de supravieţuire pe cont propriu. Predomină o situaţie paradoxală: avem independenţă, dar totul arată ca în perioadele de ocupaţie străină. Doar că străinii de data aceasta sînt „ai noştri”. Cetăţenii au devenit un soi de partizani: unii în emigraţie, la muncă şi robie, alţii se descurcă cum pot acasă. Cred că în următoarea perioadă va trebui să inventăm nu o societate civilă, ci o apărare civilă care să ducă o luptă dinspre „independenţă” spre „eliberare”. Eliberarea de sub ocupaţia „ciocoilor noştri noi”, care se pare că au prădat ţara mult mai mult decît străinii. Iar acesta este un proces nu foarte simplu. Dar va trebui făcut, dacă vrem să avem viitor.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img16006831

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!