ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC a înregistrat grupurile de iniţiativă înaintate de cinci candidaţi la alegerile prezidențiale

11:51 | 04.09.2016 Categorie: Politică

Chişinău, 4 sep. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, în cadrul şedinţei de astăzi, grupurile de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea altor cinci candidaţi la alegerile prezidențiale din 30 octombrie curent, informează MOLDPRES.

Este vorba de Ana Guțu, candidat desemnat de Partidul Politic „DREAPTA”, Valeriu Ghilețchi,  Ion Dron, Oleg Brega și Roman Mihăieș – candidați independenți.

Preşedintele CEC Alina Russu a menționat că tot astăzi pentru grupurile de iniţiativă vor fi eliberate legitimaţiile şi listele de subscripţie. „Ulterior, va demara procesul de colectare a semnăturilor în susţinerea candidaţilor la funcţia de Preşedinte al ţării. Grupurile de iniţiativă urmează să colecteze semnăturile a minimum 15 mii de alegători din cel puțin jumătate din numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul doi ale R. Moldova (cel puțin 18). Acestea vor fi prezentate la CEC pînă la 29 septembrie curent”, a spus Russu.

Perioada de depunere a cererilor în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de șef al statului se va încheia la 9 septembrie curent.

Acum două zile, CEC a înregistrat grupurile de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea primilor nouă candidaţi la alegerile prezidențiale. Este vorba de PSRM - Igor Dodon, PDM - Marian Lupu, PL - Mihai Ghimpu, PPEM - Iurie Leancă, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr - Andrei Năstase, Partidul Acțiune și Solidaritate - Maia Sandu, și Partidul Nostru - Dmitri Ciubașenco, Mihai Corj și Artur Croitor - solicitanți individuali. Totodată, candidatul PDM Marian Lupu a prezentat ieri la CEC listele de subscripție cu semnăturile colectate în susținerea sa.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img16007017

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!