Parlamentul va marca 25 de ani de independență a R. Moldova printr-un program festiv, cu participarea oficialilor europeni
10:19 | 08.09.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Parlamentul va marca 25 de ani de independență a Republicii Moldova printr-un program festiv, desfășurat pe parcursul zilei de 9 septembrie, cu participarea unor importante delegații parlamentare europene, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
La eveniment vor participa președinți, vicepreședinți și deputați ai parlamentelor din 11 țări – Ucraina, Belgia, Polonia, Elveția, România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Serbia, Turcia și Albania, europarlamentarii Andi Cristea, Copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE și Petras Austrevicius, Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, precum și Alteța Sa Regală Principele Radu al României.
Programul va debuta în dimineața zilei, cu tradiționala depunere de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfînt. Oficialii europeni vor vizita clădirea renovată a Parlamentului, inclusiv sala de ședințe plenare și Sala Europei, unde vor avea o întrevedere comună cu Președintele Parlamentului Andrian Candu și vicepreședinții Liliana Palihovici și Vladimir Vitiuc.
Ceremonia oficială dedicată celei de-a XXV-a aniversări a proclamării Independenței Republicii Moldova se va desfășura la Palatul Republicii, începînd cu ora 11.00. Potrivit programului, discursuri vor rosti Președintele Parlamentului Andrian Candu, președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, europarlamentarul Andi Cristea, Copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE, Președinta Consiliului Național al Adunării Federale a Confederației Elvețiene, Christa Markwalder și deputatul în primul Parlament, Mihail Cotorobai. La ședința festivă sînt așteptați circa 300 de invitați, inclusiv conducerea țării, deputați, miniștri, ambasadori, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare, ai societății civile și mediului academic, oameni de cultură.
Tot la Palatul Republicii va fi organizată expoziția de fotografii ”25 de ani de independență”.
Pe parcursul zilei, Președintele Parlamentului Andrian Candu va avea întrevederi separate cu Președinta Consiliului Național al Adunării Federale a Confederației Elvețiene, Christa Markwalder, Vicepreședintele Saeimei Republicii Letonia, Gundars Daudze, Vicepreședintele Seimasului Republicii Lituania, Algirdas Sysas și Vicepreședintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, Ahmet Aydin.
Conform programului oficial, în scopul promovării potențialului turistic al Republicii Moldova, delegațiile parlamentare europene vor vizita obiective turistice importante pentru țara noastră – Complexul muzeal ”Orheiul Vechi” și galeriile subterane de la Cricova.
(Editor M. Jantovan)